Joben Bistro Bucharest - călătorii in timp, trecut sau viitor

În perioada interbelică, în restaurantul "Vulpea Roșie", Cristian Vasile cânta pentru prima oară  Zaraza. Se pare că locația de pe Șelari 16 și-a păstrat magia până în zilele noastre, pentru că pașii în căutare de locuri frumoase prin Centrul Vechi, se pot opri acum la Joben Bistro Bucharest. Marti, 3 aprilie, bloggerii si persoanele publice, printre care Xonia, Andrei Vulpescu, Gabriela Simion, Speak, Mariciu, Georgiana Ionescu, Ionut Bunescu si George Pistereanu, si-au dat intalnire pentru a savura cele mai apetisante preparate la media lunch-ul organizat pentru ei. Deschis în urmă cu aproape 6 luni, bistroul este fratele mai mic al celui din Cluj, cunoscut și recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. O moștenire care, pe cât de greu, pe atât de frumos de dus mai departe.

Locația se întinde pe aproximativ 800 metri pătrați, având un parter și un etaj, însă felul în care se desfășoară elementele de design e curată nebunie.  O căruță din sex.
XIX stă agățată de schela unui balon cu aer cald care parcă zboară pe cerul unei constelații. Peste 30 de ceasuri vintage transformate în mașinării ciudate îți transmit mesajul unui timp care parcă stă în loc "How did it get so late so soon?" și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, un pitic cu joben si frac te conduce vesel la masa pe care trebuie să ți-o rezervi din timp. A real Mad House!

Cum faci însă să te ridici la înălțimea standardului impus de design cînd vine vorba de servicii? Proprietarii și-au dorit un bar axat pe mixologie pentru că Joben este locul potrivit pentru un barman cu talente de chimist. Astfel, meniul de băuturi conține, pe lângă o selecție impresionantă de vinuri exclusiv românești, un capitol de "signature drinks", cu cocktail-uri inspirate din personajele lui Jules Verne.
Luiza Muller este un succes al casei, o băutură cu borș și gin care îți spune povestea frumoasei idile pe care Jules Verne a avut-o cu această Luiza, undeva prin Transilvania.

"La capitolul mâncare ne-am dorit să oferim „comfort food" și nu neapărat o experiență culinară. Fiind inconjurați de atît de multe detalii riști să aglomerezi experiența clientului care îți calcă pragul pentru prima oară, așadar, am ales preparate care să îți aline sufletul și să te lase să admiri în tihnă." – Ana Maria Georgescu, PR and Marketing. Sunt preparate simple care respectă in primul rând calitatea materiei prime. Burgerii, atît de iubiți pretutindeni, sunt făcuți aici cu chifle de casă dupa rețeta adusă de la Cluj. Vegetarienii se pot desfăta cu Melanzane alla Parmigiana, o lasagna din legume cu mozarella și parmesan.
Un alt succes al casei este T-bone-ul care vine acompaniat de cartofi rumeni și un sos cheddar delicios.

Meniurile sunt gândite sub formă de partitură a unei opere clasice cu „Uvertura", "Intermezzo" și "Acte" iar gusturile te poartă, într-adevăr, de la note dure și preparate menite să te sature de la prima îmbucătură, la supe fragile de ardei kapia și salate cu jumări de rață. Prezentarea preparatelor respectă în amănunt stilul steampunk prin care s-a făcut celebru acest loc. Supele sunt servite în oale mici de cupru iar farfuriile par rupte din mâna unui sticlar grăbit. Există o atenție la detalii rar întâlnită , însă exact aceste detalii dau savoare și dramatism locului.

Un alt aspect important este cafeaua casei. Cand vii la Joben să bei o cafea trebuie să știi că nu e vorba despre o cafea banală.
Este un blend de origini ales din fabrică și făcut special pentru locațiile Joben din țară, o găsești doar în Cluj și București! Barmanii și ospătarii sunt pregătiți să îți facă recomandări din cele mai detaliate iar simbolurile steampunk se regăsesc și in uniformele lor. Un burger cu gorgonzola si ardei kapia costă 38 lei, iar o porție sănătoasă de gulash costă 27 lei. Joben Bistro Bucharest își dorește să ofere experiențe oamenilor care îi calcă pragul, te invită la călătorii in timp, fie trecut sau viitor și te îndeamnă să îți lași imaginația să zboare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod