Invitații au vizitat domeniul de la Drăgășani și crama inaugurată acum șase ani, proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, care se remarcă prin arhitectura modernă şi inedită. Picnicul a fost și un prilej pentru a degusta vinurile create de crama AVINCIS şi pentru a afla câteva din secretele soiurilor cultivate aici, descoperind astfel de ce fiecare vin este unic.
Domeniul AVINCIS include 40 de hectare de podgorie, unde invitații s-au putut plimba în voie printre rândurile de vie colinare mângâiate de soare.
„A fost un eveniment special, invitații noștri s-au bucurat de o zi superbă, de plimbări lungi prin podgorie, degustări de vin, s-au delectat cu expoziția pictorului Emil Ciocoiu, au cunoscut echipa AVINCIS și au văzut ce presupune nașterea unui vin de calitate.
Domeniul AVINCIS este gândit ca un loc ideal pentru oenoturism unde poţi rezerva un sejur turistic, cu mese incluse, degustări de vinuri, tur de cramă și plimbări în vie. La cramă se pot organiza evenimente speciale și degustări, iar timpul liber se poate petrece pe terenul de sport sau descoperind construcția de tip belle-vue de unde se văd dealurile Drăgășaniului încărcate de vii, într-un loc care abundă în istorie.
Povestea AVINCIS a început în 1927, când Maria și Iancu Râmniceanu, numit ofițer al armatei române de către Ionel Brătianu, au cumpărat în Drăgășani un conac în stil neoromânesc pur, înconjurat de vii. În 2007, strănepoata lor, Cristiana, alături de soțul său, Valeriu Stoica, s-au reîntors pe domeniul de familie și au reînceput istoria fascinantă a vinului.
Primăvara aceasta AVINCIS a câștigat 14 noi medalii internaționale, dovadă a calității vinurilor produse în podgoria din Drăgășani. Printre cele mai premiate vinuri produse de AVINCIS se numără Fetească Regală & Pinot Gris 2015, AVINCIS White 2015 (Domnul de Rouă în Alb), Merlot 2013, Pinot Noir 2013 și vinurile din gama Vila Dobrușa.