Echiparea cu internet wi-fi a autocarelor care asigură curse pe rute interne face ca acest mijloc de transport să fie tot mai atractiv pentru călătorii români, inclusiv pentru oameni de afaceri și corporatiști, evidențiază un studiu realizat de compania de transport Memento Bus, parte a grupului Christian Tour, care estimează că anul acesta, împreună cu transportatorii parteneri, va deservi aproximativ 300.000 de pasageri din Autogara Central Bus București către destinații din țară și străinătate.
“Profilul pasagerilor din autocare s-a schimbat în ultimii ani. Datorită facilităților și condițiilor de la bordul autovehiculelor, între care accesul gratuit la internet, foarte mulți tineri care lucrează în corporații călătoresc în prezent cu autocarul. Vedem și oameni de afaceri care merg cu autocarul pe distanțe scurte precum București-Pitești sau București-Brașov. În plus, să nu uităm că și în România a apărut fenomenul de ride-sharing, iar autocarul este o idee foarte bună pentru adepții curentului”, a declarat Mircea Fărtăiș, directorul Departamentului Transporturi din cadrul Christian Tour, grupul care deține Memento Bus și Autogara Central Bus București.
Studiile făcute de compania de transport arată că în România transportul rutier de persoane rămâne un înlocuitor al deplasărilor cu mașinile private, mai ales când vremea e foarte rea și șoferii autoturismelor nu vor să riște sau să stea imobilizați la volan multe ore. Pe de altă parte, chiar dacă în ultimii ani avionul a devenit o opțiune luată în calcul de tot mai mulți români, călătoriile cu autocarul sunt în continuare preferate de pasageri în detrimentul zborului.
“Avantajele călătoriei cu autocarul sunt multiple: în primul rând prețul, care este mult mai mic. În al doilea rând, durata; chiar dacă o călătorie cu autocarul durează mai mult decât un zbor domestic (estimat la 4 ore - incluzând drumul până la aeroport, check-in-ul, boardingul, zborul în sine), frecvența plecărilor cu autocarul le oferă călătorilor o autonomie mai mare”, a adăugat reprezentantul Memento Bus.
Prețul face ca și deplasările în străinătate cu autocarul, pe distanțe sub o mie de kilometri, să fie o variantă pentru care optează foarte mulți turiști români. “Un calcul arată că o familie cu doi copii iese mai ieftin dacă merge cu autocarul până în Halkidiki, de pildă, decât cu mașina proprie. În plus, nu mai poate fi vorba despre oboseala și stresul pe care le implică statul la volan multe ore”, a mai spus Mircea Fărtăiș.
De la inaugurarea în februarie 2017, Central Bus Station a deservit aproape 94.000 de călători.
Astfel, calculele companiei arată că un număr de peste 70.000 de turiști vor călători cu charterele cu autocarul pe rute externe spre destinații precum Corfu, Parga, Lefkada, Thassos, Zakynthos, Halkidiki, Riviera Olimpului, Kusadasi și Bulgaria. Alți peste 90.000 de pasageri vor călători pe rutele interne (Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Constanța, Galați, Iași, Suceava și litoral), operate de Memento Bus și de transportatori parteneri. Mai bine de 30.000 de turiști urmează să fie transbordați în 2018 pentru circuitele Christian Tour si programele SeniorVoyage, iar diferența până la 300.000 de călători va rezulta din serviciul de Shuttle Bus de pe Aeroportul Otopeni.
Începând din februarie anul acesta, Memento Bus operează primul și singurul program regulat de ShuttleBus de pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă”. Pasagerii care aterizează pe Otopeni pot fi transferați la hotelurile din Capitală unde au cazare, precum și la Autogara Central Bus, de unde pot călători cu autocarele Memento Bus spre orașe din țară.