Inovaţie muzicală Coca-Cola & Inna: Primul album din România lansat exclusiv pe dozele Coca-Cola Zero Zahăr

Vara aceasta, dozele de Coca-Cola Zero Zahăr vor avea un upgrade muzical - noul album INNA va fi disponibil în frigiderele din întreaga țară. Albumul YO, compus integral de INNA, va putea fi ascultat, din luna iulie, de pe un suport audio neconvențional: dozele de Coca-Cola Zero Zahăr.
Cea mai recentă inovație Coca-Cola oferă, în premieră, noile piese ale artistei tuturor celor care cumpără dozele de Coca-Cola Zero Zahăr – fiecare dintre cele 4 doze ediție limitată conține o melodie diferită: "Locura", "Iguana", "Si, Mama" și "La Vida". Astfel, întregul album poate fi pus pe reapet doar după ce fanii INNEI își completează colecția. Ca să dai “play” uneia dintre piese trebuie doar să scanezi, cu telefonul mobil, logo-ul Shazam de pe ambalaj.

Veștile bune nu se termină aici: noile doze de Coca-Cola Zero Zahăr vor reprezenta biletul de acces la primul concert al INNEI susținut în exclusivitate online. Doar pe 25 iulie, între orele 20:00 și 22:00, consumatorii Coca-Cola Zero Zahăr devin, prin scanarea dozelor, spectatorii concertului de promovare al noului album al artistei.

“ “Muzică” și “online” sunt două dintre cele mai întâlnite cuvinte în limbajul tinerilor, iar ambiția noastră este să vorbim toți aceeași limbă. Coca-Cola și-a propus să aducă pe piață produse inovatoare, care să le ofere tinerilor conținut exclusiv și experiențe unice, pe care să le poată accesa la o simplă atingere a ecranului telefonului mobil. Vara aceasta, Coca-Cola Zero Zahăr devine băutura care merge mână în mână cu…o pereche de căști”, a declarat Miruna Smeureanu (Marketing Director, Coca-Cola Romania).

”Noua campanie alături de Coca-Cola Zero Zahăr înseamnă, pentru mine, mai multe premiere “wow”: lansez primul meu album disponibil exclusiv pe doze, care poate fi găsit în orice magazin din țară, de unde pot fi cumpărate dozele de Coca-Cola Zero Zahăr. În plus, voi susține un concert online ce va putea fi vizionat de milioane de fani din România, doar prin scanarea unei doze Coca-Cola Zero Zahăr. Mă bucur că le pot oferi fanilor mei toate aceste surprize și abia aștept să le văd reacțiile.”, a declarat INNA.

INNA este imaginea Coca-Cola Zero Zahăr începând cu luna ianuarie a acestui an.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod