În urma unui studiu de piață național, Transavia anunță tendințele consumului de carne de pasăre în România

Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România și una dintre cele mai reputate afaceri de familie, lansează rezultatele unui studiu de piață național prin care și-a propus să analizeze obiceiurile românilor în ceea ce privește consumul de carne de pui.
Acest studiu vine și în contextul în care compania Transavia a împlinit anul trecut 25 de ani de la înființare, perioadă în care s-a impus pe piața locală și externă prin investiții constante și printr-un model de business integrat vertical, ce îi reconfirmă astăzi poziția de lider în România, precum și poziția de top în rândul celor mai mari exportatori locali.

Studiul a fost efectuat în parteneriat cu compania de cercetare de piață iSense Solutions pe un eșantion de 520 de persoane, bărbați și femei cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban, care obișnuiesc să gătească cel puțin o dată pe săptămână.

Datele studiului relevă tendințele actuale de consum pentru carnea de pasăre, o perspectivă a evoluției pieței, dar și topul celor mai populare rețete cu carne de pui gătite de români.

„Ne bucurăm că în urma acestui studiu brandul nostru premium Fragedo este în continuare pe primul loc în preferințele de consum ale românilor. Acest lucru reprezintă o reconfirmare a activității pe care o realizăm cu aceeași pasiune și dăruire de peste 25 de ani. La Transavia, calitatea reprezintă un principiu de bază, întrucât ne dorim să le oferim românilor cea mai bună carne de pui, ce respectă toate standardele impuse pentru siguranța alimentară.
Încrederea consumatorilor în produsele noastre ne încurajează să păstrăm tradiția lucrurilor făcute exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță, printr-un model de business integrat, bazat pe transparență și exigența calității.”, declară Ioan Popa, Director General Transavia.

Rezultatele studiului plasează carnea de pui în topul preferințelor românilor. Astfel, în ceea ce privește tipurile de carne consumate cel mai des, carnea de pui este pe primul loc, 7 din 10 români susținând că o utilizează pentru pregătirea meselor de mai multe ori pe săptămână. Totodată, 95% dintre persoanele care gătesc cel puțin săptămânal consumă acest tip de carne.

Hypermarketurile și supermarketurile rămân cele mai frecventate locuri de unde românii aleg să cumpere carnea de pui (77%), în timp ce magazinele fizice specializate (49%) și magazinele alimentare obișnuite (46%) sunt preferate de un număr mult mai mic de persoane.

Totodată, 94% dintre români preferă să cumpere carne proaspătă refrigerată în detrimentul celei congelate pentru care a optat un procent de doar 27%, format în special din tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Motivând alegerea frecventă a cărnii de pui în alimentația lor, românii susțin că aceasta este un aliment care se gătește ușor (71%), are gust bun ( 62%) și este o carne slabă, cu puține calorii (57%).
Cei mai mulți dintre români asociază acest tip de carne cu aportul caloric scăzut, conținutul mic de grăsimi și viața sănătoasă. Consumatorii ocazionali percep carnea de pui ca fiind bogată în vitamine.

Tipurile de carne de pui utilizate cel mai des în bucătăriile românilor sunt pieptul de pui (82%), pulpele superioare de pui (77%) și pulpele inferioare de pui (72%), însă și alte categorii precum ficățeii, aripioarele și pipotele sunt pe placul acestora. Modalitatea prin care aceștia preferă să le gătească frecvent sunt la cuptor (81%), în mâncare (75%) și la grătar (68%).
Studiul Transavia mai scoate în evidență și o serie de date interesante despre felul în care gătesc românii carnea de pui, de unde se informează și ce rețete sunt în topul preferințelor lor.
Un procent de 93% dintre respondenți, persoane care gătesc săptămânal, au ales pieptul de pui la grătar ca fiind cea mai des gătită rețetă de pui în gospodărie. Pe locul doi este șnițelul de pui, cu o diferență de doar un procent. Românii și-au exprimat de asemenea o preferință crescută pentru tocănița de pui (91%), ciorba de pui cu tăiței (88%) și supa de pui cu găluște (88%).
Lista continuă cu o serie de alte rețete de pui, precum pui cu orez, ficăței de pui la tigaie, pulpe de pui cu legume la cuptor, friptură de pui cu mujdei și mămăligă, salată beuf cu carne de pui sau mâncare de mazăre cu pui.

În top trei rețete cu carne de pui gătite cel mai des pentru copii, șnițelul de pui este prima alegere a românilor, 82% dintre participanții la studiu declarând că pregătesc această rețetă pentru cei mici. A doua cea mai gătită rețetă este ciorba de pui cu tăiței (78%), iar supa de pui cu găluște reprezintă a treia alegere a românilor pentru mesele copiilor.

81% dintre consumatorii de carne de pui susțin ca au aflat rețetele pe care le pregătesc de la membrii familiei (mame, bunici), iar 57% dintre aceștia au ca sursă de inspirație mediul online, site-uri specializate sau bloguri.

Românii sunt deschiși și către bucătăriile internaționale, iar cea mai apreciată este bucătăria italiană (68%), urmată de cea grecească (37%) și cea franțuzească (36%).

Studiul efectuat de Transavia aduce o perspectivă de actualitate asupra obiceiurilor culinare si de consum ale românilor, dar si asupra pieței cărnii de pui, care a crescut în mod constant în ultimii ani.

Transavia are o producție anuală de peste 70.000 de tone de carne de pui și dispune de 314 hale în 24 ferme de creștere a păsărilor, 4 ferme vegetale, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii.
15% din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Spania și Croația.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod