IKEA lansează OMBYTE, o colecție limitată destinată tinerilor în mișcare

Schimbarea locuinței nu este ușoară, mai ales atunci când trebuie să vă transportați toate lucrurile personale. Tocmai de aceea, IKEA lansează colecția limitată OMBYTE, o gamă de produse concepută pentru a fi practică și utilă celor care trebuie să împacheteze și despacheteze. Colecția este rezultatul colaborării dintre IKEA și o echipă de trei tineri designeri, Erik Thomasson, Philipp Süssmann și Ida Pettersson Preutz. Echipa a fost completată de James Futcher și Mats Nilsson, cei doi Creative Leaders ai acestei colecții și ai multor altor produse  IKEA din anii trecuți.

Procesul de mutare depinde în mare parte de ambalarea corectă a obiectelor, de listele interminabile de verificare și urmărirea tuturor lucrurilor care vă aparțin, dar oriunde urmează să vă îndreptați, colecția OMBYTE va fi acolo pentru ca procesul de mutare să devină mai ușor, mai puțin stresant și mult mai distractiv.

Pentru a face această sarcină mai ușoară, colecția include patru modele de cutii și toate obiectele necesare  pe care le vei putea folosi atât în timpul mutării, cât și după ce te-ai instalat în noua locuință.

„Produsele disponibile în colecția OMBYTE sunt obiecte indispensabile în procesul de mutare, dar care, de asemenea, îți pun în valoare identitatea și vor putea fi expuse cu ușurință în noua locuință pentru a-ți reflecta stilul și personalitatea," spune James Futcher, IKEA Creative Leader.

„Știm că procesul mutării nu este unul ușor.
Fie că te muți în altă parte a casei, peste stradă sau în cealaltă parte a orașului, cu OMBYTE, ne-am dorit să transformăm mutatul într-o activitate practică, dar și interesantă, adăugând culori, modele și expresivitate lucrurilor esențiale folosite la mutat.”
, a declarat Mats Nilsson, IKEA Creative Leader.

Colecția OMBYTE include cutii de depozitare din lemn sau oțel, cutii mobile, și genți — tipul de produse la care vă așteptați de la IKEA — plus unele accesorii indispensabile atunci când te muți, precum cutii de carton, un cărucior, benzi adezive, și cuverturi de protecție.
În locul griului utilitar, simplu, și a maroului pe care îl vedeți în mod obișnuit la produsele de deplasare și de depozitare, produsele din această colecție sunt disponibile în culori vii,  texturi interesante și imprimeuri creative. OMBYTE vă va face cu adevărat să vă doriți schimbarea locuinței!
 
Colecția ediție limitată OMBYTE va fi disponibilă începând cu 1 august în magazinele IKEA și online. Mai multe detalii despre colecție sunt disponibile online pe https://www.ikea.com/ro