Nu mai este mult și atmosfera sărbătorilor de iarnă ne va bătea în ușă. Sfântul Nicolae și Crăciunul sunt cele mai bune ocazii pentru pregătirea unei mese dulci și surprinderea celor dragi cu decoruri frumoase și aromă de turtă dulce. Avem deja câteva deserturi consacrate care cu siguranță se vor regăsi pe toate mesele: cozonac, turtă dulce, bomboane de pom. Dar universul dulciurilor este infinit și nu ar trebui să te oprești la binecunoscutele deserturi!
Optează pentru câteva dulciuri noi și adu un strop de noutate și savoare la mesele pregătite de tine și nu numai. Aceste deserturi sunt perfecte pentru dus în dar, mai ales dacă îți dorești să creezi o amintire dulce.
La intersecția dintre tradițional și modern, Irina Elena Apostol, Master Cake Decorator, Senior Trainer și Owner Art Dessert, a găsit soluția pentru a satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi.
Cu o experiență de peste 15 ani ca și cofetar și decorator, Irina este persoana care a reușit să transforme într-o adevărată artă măiestria de a prepara prăjiuri. Iată care sunt deserturile moderne și delicioase pentru sărbătorile de iarnă.Dulceața de ciocolată - N-ai mai auzit până acum de dulceață de ciocolată, nu-i așa? Surprinde-ți invitații cu un dulce inedit, greu de uitat si absolut de-li-cios! Dulceața de ciocolată este o combinație de ciocolată albă, ciocolată neagra, ciocolată cu lapte, pastă de alune și frișcă naturală! Dulceața de ciocolată este și cadoul perfect, atunci când ești invitat la o masă cu cei dragi. Frumos pusă în borcănașe atrăgătoare, acest desert ”ciudat” este absolut de-li-cios!
Felii de portocala trase in ciocolată - Aroma de portocală ne duce deja cu gândul la clipele petrecute în familie și șosete călduroase.
Probabil că ai deja cateva dulciuri cu ciocolata preferate și te gândești la ceea ce ai mai putea alege, pentru o diversitate interesantă. Nu repeta gusturile obișnuite și ieși din sfera prăjiturilor cu cremă alegând felii de portocală trase în ciocolată belgiana. Aromate și fresh, acestea pot fi trase in ciocolata alba sau neagră, după cum dorești. Cu siguranță vor fi printre primele la gustat pe lista invitaților tai.Bomboane pe băț - Ne-am obișnuit deja cu acadelele cu model roșu-alb, precum costumele lui moș crăciun. Dar în afară de mult zahăr și colorant alimentar, nu prea rămânem cu nimic din ele. Le poți înlocui cu bomboane cu diferite umpluturi și culori așezate pe băț, exact ca tradiționalele acadele.
Aceste bomboane sunt extrem de atractive, glazurate cu pasta de zahăr sau marțipan și decorate cu bomboane colorate. Le poți lua din cofetărie și le poți pune într-un ghiveci alb în mijlocul mesei. Bomboanele pe băț vor da viață și savoare aspectului festiv al mesei, dar sunt ideale și pentru a însoți un cadou. Doar despre asta sunt sărbătorile, despre prieteniile dulci din viața noastră.Cupcakes cu scorțisoară - Nu este obligatoriu să stai în bucătărie și să frămânți la cozonac sau să pregătești un tort! Modernele cupcakes sunt deja porționate, micuțe, frumoase și poți comanda exact câte porții ai nevoie, fără să faci risipă de mâncare. Nimic nu poate fi mai în ton cu iarna și aromele specifice ca o brioșă cu scorțișoară, decorată cu steluțe aurii.
O minunăție de prăjitură, care încântă atât vizual cât și ca aromă și gust.Cine spune că sărbătorile de iarnă trebuie să fie mereu la fel? Anul acesta fă diferența și alege să pui pe masă deserturi moderne care nu necesită timp pierdut în bucătărie! Îți garantăm că toți invitații tăi vor fi plăcut impresionați.
Posteaza comentariu