Iată cele mai frumoase obiective turistice din Acqui Terme!

Acqui Terme este considerat unul din cele mai interesante orașe din Italia, în zonă fiind multe obiective turistice.

Vizitarea orașului Acqui Terme ar putea începe de la Palazzo Robellini – de la Centrul de Informare Turistică IAT și Departamentul de Turism -, o frumoasă clădire din secolul al XVI-lea construită de Giovanni Antonio Robellini, modificată mai târziu în secolul al XVIII-lea de familia Dagna Sabina. În clădire se află galeria de artă, dar și Enoteca Acqui Terme &Vino, unde se găsesc toate vinurile din regiune, chiar dacă este dedicată în special vinului local Brachetto d'Acqui Docg

În piața principală din Acqui Terme, se află Grand Hotel Nuove Terme, acesta fiind construit în 1870. De-a lungul timpului, hotelul a mai fost renovat de două ori. Locuitorii din zonă spun că, la un moment dat, celebrul Berlusconi ar fi fost interesat să cumpere acest hotel situat în mijlocul pieței.

 O altă zonă foarte admirată de turiști este Piazza della Bollente, cea cu izvorul natural cald numit "Bollente", unde apa termală ajunge la o temperatură de 75 de grade Celsius, cu o capacitate de 560 de litri pe minut. Tot în zonă se află și fântâna cu apă termală, cu un design special, care atrage privirile turiștilor atât ziua, dar mai ales noaptea, când aceasta este pusă în evidență de multe lumini colorate.

Din fântâna cu apă termală, cu efecte terapeutice, o celebră cofetărie prepară cele mai bune dulciuri din zonă.



De asemenea, un obiectiv turistic în Acqui Terme este și Muzeul Arheologic, dar și celebrele terme romane a căror săpături au fost efectuate doar parțial, coloanele romane unde are loc anual festivitatea romană Ludi Acquenses. La noaptea romană, la ediția din acest an, au participat peste 10.000 de persoane.

Castelul Paleologilor din oraș și Castelul Morsasco sunt și ele pe lista turiștilor care merg în Acqui Terme.

La Scatilazzi - o mică alee pietruită – se pot admira ruinele Teatrului Roman antic, iar la Piazza della Conciliazione se află inima cartierului vechi cunoscut sub numele de Pisterna, înconjurat de frumoase clădiri elegante construite între secolele XV și XVIII.

În mijlocul pieței se află teatrul în aer liber -  Giuseppe Verdi - unde se desfășoară multe spectacole de vară. Tot acolo în zonă se regăsește și Grădina Botanică "Birdgarden".

O frumoasă priveliște se întinde peste oraș și la vila Ottolenghi spre nord. De aici se poate observa un labirint de alei cu clădiri de mare valoare arhitecturală, dar și Mănăstirea Via Barone Caterna, sau Piazza Duomo cu catedrala impunătoare dedicată lui Santa Maria Assunta.

Catedrala a fost construită în 1067 de către Sfântul Guy / Guido și Episcopul, o clădire romanică care a văzut diverse schimbări de-a lungul secolelor, dar încă își păstrează caracteristicile originale o parte a zidurilor exterioare.

După aceea, puteți continua vizita în Via Verdi, o mică alee din stânga bisericii, unde în grădina din casa de îngrijire a lui Jona Ottolenghi este o statuie de bronz a "Fiului risipitor", o capodoperă de Arturo Martini, în timp ce în fața Catedralei, pe partea stângă, este Casa Episcopului. O altă locație extrem de admirată de turiști este vechea Bazilică dedicată Madonei Addolorata, construită în timpul primului episcop de Acqui, San Maggiorino, o frumoasă clădire romanică.

La Don Bosco este Institutul Santo Spirito și Biserica Sacra Famiglia, construită în jurul anului 1904 – Aici se regăsesc diferite opere de artă, cum ar fi statuile familiei sacre, o reprezentare a lui Don Bosco și altarul dedicat lui Santa Maria Mazzarello.

De la Piazza Italia puteți urma Corso Bagni, iar sub arcadele din dreapta se află intrarea la vechile băi romane sau, mai degrabă, rămășițele unui complex spa mare datând din timpurile imperiale descoperite în 1913.

Pe partea dreaptă a podului Carlo Alberto, puteți admira ruinele apeductului roman din vremurile augustene.


In zonă, la Acqui Terme, sunt și mulți producători de vin, unul dintre cei mai importanți din zonă fiind Marenco.La fel de renumiți sunt și cei de la Villa Banfi, ei fiind și producătorii celebrului spumant de Asti in Strevi.

O zonă la fel de vizitată este Unesco, unde se află alt producător de vinuri, Cantine Ivaldi și Slow Food Bagnara, dar și Cantinele Ca du Ruja, unde se pot degusta vinuri asociate cu produse tradiționale, locale, dar și celebrele dulciuri sub brandul Chiodo care sunt produse exclusiv din alune piedmonteze.


 În Spigno Ferrato, la circa 25 de km de oraș se află podgoriile Cantine Traversa. O podgorie superbă, în formă de amfiteatru unde culesul strugurilor se face la începutul iernii. Și aici se află o frumoasă locație care poate fi închiriată, construcție datată din 1800 circa. Tot aici se poate servi un prânz delicios cu degustare de vinuri.

 Totodată, turiștii găsesc produse tradiționale – filetto baciato, farinata, brânzurile maturate de Robiola, desertul Amaretti, la aproape toate restaurantele. Unul din restaurantele celebre ale zonei, cu stea Michellin, este situat într-o clădire istorică, unde a fost odinioară sediul primei primării din Acqui Terme.



 O cină delicioasă sau, de ce nu, un prânz, poate fi luat la restaurantul de fine dining, DaVI. Recent, românca Gabriella Pascaru Bisi, care a fost alături de câțiva jurnaliști și bloggeri, în Acqui Terme - cu Paralela45 și la invitația Autorității Naționale de Turism Italiană – Birourile Acqui Terme - a preparat un aperitiv gourmet în bucătăriile restaurantului DaVI.

Foto: Olga Stancu/ Călin Rădulescu

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod