HOSPICE Casa Speranței vrea să ducă povestea pacienţilor incurabili din România în Guinness World Records®

Pe 30 august, HOSPICE Casa Speranței îşi propune să stabilească un nou record mondial care să promoveze cauza pacienţilor incurabili din România chiar în Guinness World Records®. Titlul recordului este “Cel mai mare mozaic de baloane format din oameni”, iar încercarea va avea loc la Constanța, în prezenţa unui reprezentant desemnat de Guinness World Records®.

“De 27 de ani, suntem vocea pacienţilor din România care suferă de boli incurabile. Am făcut tot posibilul ca povestea lor să ajungă la cât mai multă lume, să convingem oamenii să ni se alăture şi să ne ajute să le dăruim acestora TIMP.

Vorbim aici de timp de calitate, în care să beneficieze de îngrijirea de care au nevoie, să aibă cât mai puţine griji şi să se bucure de prezenţa familiei şi persoanelor dragi. Pe 30 august, facem un nou demers, prin care vom ȋncerca să ducem povestea pacienţilor noştri chiar în Guinness World Records®.”, spune Mirela Nemțanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Evenimentul din 30 august reprezintă deznodământul campaniei #oferaTIMP, lansată luna aceasta în social media de HOSPICE Casa Speranței.
Jurnalişti, persoane publice şi internauţi au jucat o leapşa virtuală cu “balonul speranţei”, pentru susţinerea cauzei pacienţilor incurabili din România.

Ȋncercarea de a intra ȋn Guinness World Records® constă în construirea celui mai mare mozaic de baloane din lume, format din peste 250 de persoane. Fiecare participant va ţine deasupra capului, preţ de un minut, un balon alb sau verde, culorile HOSPICE Casa Speranţei. Mozaicul va avea forma unei inimi verzi, încadrate într-un pătrat alb.


Evenimentul va începe în jurul orei 19:00, în parcarea Centrului Comercial Tom din Constanţa, înaintea concertului Live&Crunchy powered by Carrefour România. Sponsorii acestei inițiative sunt BSB, Catena, Servier (prin Sermedic), Combinatul de Îngrășăminte Chimice (Cich) Năvodari, Game World, Hervis Sports&Fashion, Hotel InterContinental Bucuresti şi Luxury-Photo-Video.

Turneul Live&Crunchy, organizat de Carrefour România, oferă clienţilor o experienţă completă: o zi alături de familie şi prieteni, muzică bună, mâncare delicioasă, zone de relaxare, totul într-un loc familiar şi accesibil - parcarea hipermarketului Carrefour din oraş.
Concertul din Constanţa este al nouălea eveniment marca Live&Crunchy de anul acesta.