Dacă până acum odorizantul de cameră te-a încântat mai ales prin parfumul proaspăt, noul Glade Sense&Spray Collection face un pas înainte: este primul odorizant automatic, dotat cu senzor de mişcare, al cărui design se integrează perfect în decorul camerei de zi.
Lansat pe piaţă în luna iulie, Glade Sense&Spray Collection îţi oferă avantajul unui design special, diferit de toate produsele din categoria lui. Liniile fine şi culorile naturale îl vor integra armonios în decorul camerei de zi sau al dormitorului.
Glade Sense&Spray Collection păstrează şi desăvârşeşte beneficiile pe care ţi le poţi dori de la un odorizant de cameră, „imbracate” însă într-un design elegant, care se asortează uşor cu orice stil decorativ.
Datorită mecansimului îmbunătăţit, senzorul de mişcare declanşează parfumul mai frecvent, la fiecare 20 de minute, cât timp îţi simte prezenţa. Odorizantul este dotat cu buton de extra-parfum, pentru un plus de prospeţime ori de câte ori simţi nevoia.
Este disponibil în două arome proaspete, florale, care te destind şi te bine-dispun: Clean Linen este parfumul proaspăt al aşternuturilor curate, combinat cu note discrete de citrice, note revigorante de pepene proaspăt şi note florale delicate de iasomie, frezii şi mosc; Lavandă şi iasomie este un amestec nou, plăcut, floral, în care iasomia îţi aduce un sentiment de relaxare, iar suflul proaspăt al lavandei îţi dă o stare de bine. Rezervele cu aceleaşi arome au acum un conţinut cu 30% mai mare decât produsul obişnuit.
Alături de Glade Sense&Spray, cea mai potrivită alegere pentru baie sau hol, Glade Sense&Spray Collection îţi oferă soluţia completă pentru a improspăta în mod inteligent aerul din întreaga locuinţa.
Glade Sense&Spray Collection, odorizantul care îţi decorează inteligent camera de zi
Dacă până acum odorizantul de cameră te-a încântat mai ales prin parfumul proaspăt, noul Glade Sense&Spray Collection face un pas înainte: este primul odorizant automatic, dotat cu senzor de mişcare, al cărui design se integrează perfect în decorul camerei de zi.