Știai că cei mai longevivi oameni sunt locuitorii unei regiuni din Japonia? Și aceasta pentru că au un stil de viață echilibrat, fac mișcare, iar dieta lor include peşte de cel puțin 3 ori pe săptămână. Peștele este un aliat pentru sănătatea noastră, in special sardina. Un peşte marin care se hrănește cu alge, este hrănitor și bogat în Omega 3, ajută la menținerea sănătății oaselor datorită conținutului de calciu și este o sursă excelentă de proteine și fier.
Și pentru că gama de conserve cu sardine bifează toate criteriile de mai sus, Chef Liviu Balint, ambasador Podravka România, te ajută cu câteva sugestii de preparare a unui prânz rapid și delicios:
„Pateu” cu sardine în sos tomat
Sardinele în sos tomat conțin licopen din roșii și acizi Omega 3.
Ele se pot consuma că atare, împreună cu mămăliguță sau pâine prăjită, după gust. Însă dacă ai ceva mai mult timp la dispoziție, răstoarnă 1 conservă de Eva sardine în sos tomat într-un castron și amestec-o cu puțină țelină, 2-3 ridichi feliate, 2 cepe verzi tăiate mărunt și o lingură de pătrunjel tocat. Stropește mixul cu zeamă de lămâie, adaugă sare și piper, amestecă și întinde pasta rezultată pe felii mici de pâine, asemenea celor pentru bruschete. Doar să nu exagerezi cu numărul de felii tartinate.Paste cu sardine în ulei vegetal
Preparată prin metode tradiţionale, cu simplu adaos de sare şi ulei vegetal, Eva sardine în ulei vegetal poate fi folosită cu ușurință în sosurile pentru paste. Pune la fiert cantitatea dorită de paste, timp în care te ocupi de topping. Într-o tigaie încinsă răstoarnă o conservă de sardine în ulei vegetal, un cățel de usturoi tocat mărunt, rondele de măsline, sare și piper. Lasă la prăjit timp de 5 minute, amestecând din când în când.
Apoi toarnă combinația peste paste, adaugă busuioc și masa-i gata!Salata cu sardine în ulei vegetal cu lamâie
Lămâia îmbunătățește digestia, de aceea este combinată cu peștele în multe feluri de mâncare. Eva sardine în ulei vegetal cu lamâie este perfectă pentru un prânz ușor. Ai nevoie doar de salată verde sau o pungă cu baby spanac pe care să o răstorni într-un bol. Deasupra adaugă conținutul unei conserve de sardine în ulei vegetal cu lămâie, 5-6 roșii cherry tăiate bucățele, castraveți tăiați rondele, 2 fire de ceapă verde tocată mărunt, sare și piper.
Savurează apoi un prânz ușor și sățios!