Feminin, sexi, comod și călduros

E greu de crezut că poate exista un singur obiect vestimentar care să însumeze toate cele 4 calități pe care și le doresc femeile de la îmbrăcăminte. Versatilitatea și natura lor practică fac din șosetele peste genunchi un accesoriu must have pentru zilele reci, influențând moda iernii 2015-2016 prin combinații neașteptate și indrăznețe.

Alături de pălărie, colierul supradimensionat sau eșarfa cu imprimeu, o pereche de șosete lungi poate fi detaliul care face diferența între o ținută corectă, dar banală, și una care întoarce priviri admirative. Poți avea cea mai comună fustă sau cea mai banală bluză, cu siguranță, însă, look-ul tău completat de șosetele statement va fi copiat de prietene și colege.


Lungimea șosetelor trebuie aleasă astfel încât să se integreze în ansamblul vestimentar. Dacă le preferi peste genunchi, ai grijă ca șosetele să fie ceva mai scurte decât fusta sau pantalonii aleși, astfel ca ambele piese vestimentare să se vadă și să se individualizeze. Aceeași regulă se aplică și în cazul jambierelor, pentru a crea o ținută armonioasă și cu personalitate. Dacă ai ales lungimea care te prinde cel mai bine și se potrivește înălțimii și formei corpului tău, CISEROM vine în sprijinul tău cu modele variate, de calitate superioară.

Pentru a fi cu adevărat o armă împotriva gerului, pe care luna aceasta l-am simțit din plin, este important ca șosetele să fie dintr-un material călduros.
Lâna și bumbacul sunt cele mai bune opțiuni. Evită materialele sintetice, deoarece acestea nu îți vor oferi confortul terminc necesar pentru a te simti bine în zilele friguroase.

Inspiră-te din stilul vedetelor internaționale precum Taylor Swift sau Cara Delevigne și investește în șosete lungi de calitate pentru un look feminin și sexi, în care să te simți confortabil! Sosetele negre, simple, peste genunchi, pe care le găsești și pe shop.ciserom.ro, sunt cele mai populare și cel mai ușor de asortat la pantofii Oxford, ghete, cizme din cauciuc sau din piele, cu sau fără șireturi. Se potrivesc cu orice ținută, iar aspectul feminin, ușor provocator, cu accente de inocență, este garantat.
Atenție! Purtate în combinație cu tocuri înalte și subțiri, însă, poate rezulta un aspect vulgar, nedorit.

Pentru un stil hipster chic ai nevoie de o cămașă în carouri combinată cu o pereche de pantaloni scurți cu talie înaltă, o pereche de ghete Chelsea și, desigur, şosetele peste genunchi. Eşti pregătită să faci furori? În schimb, dacă vrei să aduci în sfera street style o rochie poate ușor prea elegantă pentru o zi la birou, aceleași șosete peste genunchi sau chiar jambiere ajută mai mult decât îți imaginezi, iar pantofii fără toc, cu note ușor masculine, vor putea fi incluși în outfit fără să contrasteze ținuta.
 

Dă frâu liber imaginației și poartă accesoriile care te poartă mai departe! Prețuri începând cu 2,99 lei pentru jambiere și 7,49 lei pentru șosete peste genunchi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod