Femei încrezătoare la volan - Campionatul National Women Rally

Safety driving, experiențe motorsport, adrenalină și momente unice pentru pasionații și amatorii de viteză. În perioada 13-15 septembrie 2019, a avut loc a treia etapă a Campionatului Național Women Rally, desfășurată la Cluj-Napoca, în care zeci de femei încrezătoare au redescoperit plăcerea de a conduce.

”Știu că poți”!

La Campionatul Național și Festival de motorsport, participantele și-au condus propriile mașini, în 2 manșe de concurs, în care au încercat să scoată cel mai bun timp posibil sub privirile curioase ale celor dragi.

Evenimentul realizat și fondat de Laura Savu, s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile și a stârnit rapid interesul clujenilor veniți în parcarea mall-ului Vivo. Participantele au fost motivate de către invitații speciali ai acestei ediții: Mirela Bucovicean, președinta comisiei pentru Femei FRAS; Alina Bianca Pop care are la activ participări la Campionatul Național de Raliuri și la cel European; Cristiana Oprea care a concurat în Campionatul Național de Raliuri.
În timpul evenimentului, participantele și susținătorii lor, au avut ocazia de a se relaxa și de a descoperi standurile pregătite de către partenerii evenimentului.



Women Rally este un concept unic în România dedicat femeilor încrezătoare în ele, care s-a îmbinat perfect cu surpriza oferită de ECCO: o prezentare de modă cu noua colecție de toamnă - iarna ECCO SHAPE.
Aceasta a avut loc în cadrul dineului, la RMB Inter Auto Mercedes-Benz, unde botinele ECCO SHAPE au fost lansate în lumina reflectoarelor.

Noua colecție a fost conturată și de piesele vestimentare de la designer-ului Adriana Goilav.Unul dintre cele mai așteptate momente în cadrul dineului a fost premierea câștigătoarelor Women Rally, iar încheiera acestuia a fost printr-un moment caritabil. ECCO a donat pentru licitație cel mai râvnit model din noua colecție – botine business de damă ECCO SHAPE SCLUPTED MOTION 75. Banii strânși în urma licitației au fost redirecționați către Asociația Little People România pentru cazuri umanitare.