Ela Crăciun susține nașterea naturală. “Peste 70% din femeile din București nasc prin cezariană!”

Ela Crăciun se pregătește pentru a aduce pe lume cel de-al treilea copil, și de aceasta dată apelând la nașterea naturală.
Vedeta TV încurajează femeile să aleagă această variantă, în condițiile în care primesc acceptul medicului în acest sens.
 
În același timp, cunoscutul blogger de parenting trage un semnal de alarmă informând publicul că peste 70% din femeile din București nasc prin cezariană, cel mai mare procent din Europa, de cele mai multe ori din comoditate și din frica de durere. 
 
“Nu critic adepții cezarienei, nici medici care o recomandă, atâta timp cât ea este necesară pentru a salva vieți. Dar, nu de puține ori, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită atunci când un doctor își liniștește pacienta spunând că cezariana, chiar dacă inutilă, poate fi o formă ușoară de a naște.
 
În prezent, peste 33% dintre femeile din România nasc prin cezariană, un procent care este de departe, cel mai mare din Europa în acest moment.
Rezultatele sunt și mai îngrijorătoare în București, unde peste 70% dintre femei aleg această formă de a naște.
 
La prima naștere aveam 23 de ani și nu s-a pus nicio clipă problema de a naște altfel decât natural. A fost o naștere foarte ușoară, așa că nu am avut niciun dubiu la a doua sarcină și Alesia a venit pe lume tot natural. Recunosc că a fost ceva mai greu decât mă așteptam, am avut dureri mari. Dar, în momentul în care îți vezi copilașul, uiți tot. Nu mai există nicio durere, niciun sacrificiu prea mare.
 
În luna octombrie voi deveni mamă pentru a treia oară și aceasta va fi cea de-a treia naștere naturală pentru mine.
Am ales să fac acest lucru pentru că nașterea nu trebuie să fie un proces chirurgical, ci natural. Mai sunt încă zeci de motive pentru care bebelușul nostru poate veni pe lume așa cum este normal, fără a fi supus riscurilor și sensibilităților ulterioare doar pentru că din comoditate aș fi ales să facă o cezariană. Toate aceste motive, cu explicațiile lor, vor fi cuprinse într-o nouă campanie pe care o voi demara astăzi și se va închide atunci când voi naște.
 
Campania va fi susținută și de grupul unde activez, Mămici și copii fericiți, și va consta într-o serie de articole informative, video-uri cu testimoniale susținute de medici, povești ale mamelor care au născut natural, dar și de oameni care vin în sprijinul creșterii gradului de informare a mamelor.
 
Pe parcursul a o lună și jumătate îmi doresc să împărtășim aici, pe blog, rezultatele dezbaterilor cu medici și mame.
Ca întotdeauna, aștept mesajele voastre pe pagina mea de facebook sau în secțiunea de comentarii”, scrie Ela Crăciun pe blogul ei, www.elacraciun.ro.
 
Campania inițiată de Ela Crăciun, intitulată „Sunt mamă, e natural”, are ca scop promovarea beneficiilor nașterii naturale pentru sănătatea copiilor dar și începerea unei dezbateri reale despre nivelul alarmant de nașteri prin cezariană înregistrate în România în acest moment. Potrivit statisticilor oficiale, țara noastră are cel mai ridicat procent din Europa al nașterilor prin cezariană, depășind 33% din total iar în București acesta se ridică la un îngrijorător 70%.
 
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod