Ela Crăciun sprijină copiii lăsați de părinți în România. “Este ca un abandon!”

Ela Crăciun se declară îngrijorată de fenomenul alarmant al părinților care aleg să muncească peste hotare, lăsându-și astfel copiii în România în grija altor persoane. Vedeta, considerată cel mai influent blogger de parenting din România, se implică în ajutorarea micuților care sunt nevoiți să crească fără părinți, subliniind cât de mult îi afectează faptul că, în anii în care se formează ca adulți, trăiesc fără sprijinul și căldura celor care le-au dat viață.

“În România există foarte mulți copii care fie locuiesc numai cu unul dintre părinți, fie sunt lăsați în grija bunicilor, ori chiar a vecinilor, pentru că mami sau tati lucrează în străinătate. Potrivit ONU, 3,4 milioane de români au ales, în ultimii 10 ani, să trăiască în alte țări, iar conform Ministerului Educației Naționale, numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate poate fi estimat la peste 160.000… 160.000 de copii care din cauza lipsei de afecțiune a părinților sunt expuși la riscuri precum abandonul școlar, autoizolarea, tulburările emoționale și comportamentale”, scrie vedeta pe blogul ei, www.elacraciun.ro.

În acest sens, Ela Crăciun s-a alăturat campaniei „Împreună acasă”, ce are ca scop ajutorarea unor cazuri de astfel de copii care cresc departe de părinții lor.
“Din punctul meu de vedere, deși poate suna dur, copiii care au un părinte plecat sunt oarecum orfani de acel părinte. Înțeleg situația și nu judec pe nimeni. Sunt sigură că acei părinți nu pleacă la muncă în străinătate de bine ce le e aici, dar cum poți să faci un copil să înțeleagă exact ce înseamnă asta fără să-i rupi inima? Am aflat că mulți dintre părinți preferă să le trimită 100-200 de euro pe lună în țară, iar ei să muncească acolo, chiar dacă poate e mai greu și pentru ei, și pentru copiii lor, dar așa cum spune și sloganul campaniei „E mai important ce lași în urmă decât ce trimiți înapoi”. Mulți oameni se gândesc că acești copii nu au nevoie de ajutor, pentru că părinții lor trăiesc și doar au luat decizia de a se muta în altă țară.
Totuși trebuie să știți că oamenii care pleacă sunt niște oameni simpli, care nu au acces la psihologi, nu au citit foarte multe despre acest domeniu și nu știu cum să se comporte când se produce ruptura dintre ei și copii, iar cei mici ajung să sufere foarte mult.  Șocul cel mare pentru copii este că nu li se spune când părinții pleacă. Foarte mulți dintre părinți aleg să nu le spună copiilor când pleacă în străinătate, ci pleacă pur și simplu noaptea, când cei mici dorm. Pentru un copil, asta e ca un abandon. Vin de sărbători sau când vin în vacanțe, apoi pleacă din nou, iar copilul trăiește sentimentul de abandon iar și iar. De foarte multe ori le e mai greu când pleacă mama. Nu vreau să subestimez prezența tatălui în viața unui copil, dar când pleacă mama e o tragedie.
O alta variantă foarte bună ar fi să stea de vorbă, să-l pună la masă, să-l trateze ca pe un om matur și să-i spună: „uite, asta e situația, eu trebuie să plec și tu vei rămâne cu X, dar noi vom vorbi în fiecare zi, totul va fi bine….”. E important să-i dai copilului o stabilitate, să știe la ce se aștepte, să știe ce să facă. Mulți părinți nu știu că asta trebuie să facă și, atunci, cei din asociația Salvați Copiii România le oferă consiliere psihologică, atât copiilor cât și părinților. Prin donațiile oferite în 2019 vor fi în continuare susținute activitățile și programele de care beneficiază aproximativ 350 de copii din București, dar și județele Brașov, Dolj, Neamț și Mureș
”, a scris vedeta pe blogul ei, www.elacraciun.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod