Ediția cu numărul 10 a DHL Carpathian Marathon powered by MPG este SOLD OUT datorită celor peste 1.500 de alergători care și-au exprimat deschis dorința de a trăi LIVE experiența din inima Carpaților alături de noi, sâmbăta aceasta, pe 22 iunie, la Cheile Grădiștei, Fundata! Traseele de o frumusețe răvășitoare, abordate în premieră de o competiție de alergare în România, implică sute de ore de muncă de pregătire. Peste 50 de autovehicule, camioane, ATV-uri și alte mașini de intervenție fac parte din logistica de implementare a evenimentului.
Tradusă în cifre, ediția a 10-a a DHL Carpathian Marathon powered by MPG înseamnă, în total, peste 7.000 de ore de muncă ale unei echipe formate din peste 140 de persoane care vor fi prezente atât la eveniment, cât și pe traseu.
Startul pentru probele de Maraton (42 km), Semimaraton (21 km) și Ștafetă (7 km) se va da la 10:30, 10:31, respectiv 10:32 chiar din Race Village, Crosul Copiilor urmând să fie după-amiază, la ora 16:30. De altfel, toți cei prezenți vor putea participa la sesiunea de încălzire dinaintea cursei, programată la 10:20, și vor avea ocazia să participe la activități sportive alături de sportivii paralimpici, cu prilejul Zilei Sportului Paralimpic. În cadrul acestei acțiuni, cei care se vor înscrie la toate cele cinci activități sportive, tenis de masă, tir cu arcul, tenis de câmp, blind football și goalball, vor participa la o tombolă cu premii. Programul complet al întregii zile se găsește aici: https://www.maratondhl.ro/program-maraton-montan.
Amintim că pregătirea tuturor participanților pentru acest tip de eveniment este esențială. Alergătorii trebuie să acorde atenție stării lor fizice, detaliilor tehnice, cu privire la zona de Start / Finish, de pe traseu, dar și echipamentului de alergare necesar în cursă. Toți concurenții vor avea acces la punctele de alimentare și de nutriție amenajate atât în Race Village, cât și pe trasee. Ei sunt încurajați să descarce și să citească Race Guide-ul competiției, care prezintă toate informațiile despre eveniment și curse, servicii sau logistică, inclusiv detalii tehnice exclusive.
Acesta poate fi accesat aici: https://www.maratondhl.ro/antrenament-nutritie-alergarePe 22 iunie, alături de participanți se vor afla și o parte dintre susținătorii evenimentului. Constantina Diță, Dragoș Bucurenci, dr. Șerban Damian și Carmen Albișteanu vor alerga la Semimaraton, în timp ce Mihai Morar și Otniela Sandu vor face echipă cu Daniel Kearvell, în proba de Ștafetă. Gabriela Szabo și Chef Simona Pope vor fi prezente la zona de Start / Finish pentru a-i susține și încuraja pe concurenți pentru eforturile depuse.
Ediția 2019 a DHL Carpathian Marathon este organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piață pe segmentul sportului de masă: „De peste 21 de ani, MPG conectează branduri importante cu comunitățile de sportivi amatori prin sponsorizări, consultanță și un PR specializat, prin servicii de logistică și management sportive. DHL Carpathian Marathon este un proiect unic care pune în lumină valorile sportului și forța acestuia de a aduce oamenii împreună și de a ajuta. Ne bucurăm că facem parte din echipa de implementare” (Tudor Mocuța, Event Director MPG). Toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro și pe pagina Facebook DHL Maraton.
Posteaza comentariu