România a cucerit două medalii de argint la Campionatul Mondial de la Linz, eveniment care s-a desfășurat în perioada 25 August -1 Septembrie 2019. Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câștigat argintul în proba de dublu vâsle feminin (W2X), terminând cursa la doar o secundă după echipajul din Noua Zeelandă.
România a câștigat argintul și în proba masculină de patru rame (M4-), acolo unde echipajul format din Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari a terminat cursa în 06:11:410, la mică distanță de Polonia. România a participat la Mondialele de la Linz cu 11 echipaje și 41 de sportivi. Din totalul acestora, șapte echipaje vor concura la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.
Calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 au obținut-o și echipajul feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x), format din Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena Beleagă, echipajul masculin dublu rame (M2-) format din Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, dar și echipajul feminin de dublu rame (W2-), format din Cristina-Georgiana Popescu și Amalia Bereș.
Merge la Tokyo și echipajul masculin de dublu vâsle (M2x), format din Ioan Prundeanu și Marian-Florian Enache, dar și echipajul feminin de patru rame (W4-) format din Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereș și Denisa Tilvescu.
“Sunt foarte bucuroasă că, după 20 de ani, Federația Română de Canotaj are din nou rezultate excepționale. Am câștigat două medalii de argint la Campionatul Mondial de la Linz și am reușit să calificăm pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 7 echipaje din cele 11 cu care ne-am prezentat la start. Strategia Federației Române de Canotaj pentru acest Campionat Mondial a fost să călificăm bărcile mici. Ne-am îndeplinit obiectivul. Mai mult, în premieră pentru noi, la acest Campionat Mondial echipajele aliniate la start au fost de sine stătătoare; nu a mai fost nevoie să dublăm sportivi. De 20 de ani nu am avut atâtea bărci calificate și atâția sportivi la start. Am aruncat în această luptă și echipaje tinere precum simplu băieți, echipajul feminin de 4 vâsle si echipajul 8+1 (cu toate sportivele sub 23 de ani), dând șansa fiecăruia să participe idiferent de vârstă. Nu poți avea pretenții de la ei dacă nu le oferi și șansa de a se bate cu cei mai buni; doar așa capătă experiență. Bărcile de 8+1, atât la băieți cât și la fete, vor juca calificarea anul viitor la Regata de la Lucerna și sunt convinsă că vom avea rezultate foarte bune”, declară Elisabeta Lipa, Președintele Federației Române de Canotaj.
“Ca să înțelegeți această performanță obținută de canotorii români trebuie să vă reamintesc că, la ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice, România era reprezentată doar de fete la barcă 8+1, care dubla și în proba de dublu rame. La ultima ediție noi aveam în formare dublu vâsle la categoria ușoară, iar la băieți eram inexistenți ca participare și nici nu se punea problema să intrăm în lupta pentru medalii. Acum situația este total opusă, iar lotul de canotaj al României este puternic, închegat și pregătit pentru performanțe olimpice de excepție. Au demonstrat asta la Campionatele Mondiale, care au fost cele mai grele și mai puternice din cele la care am participat până acum. Peste 80 de țări participante cu peste 1000 de sportivi. Ii felicit pe toți sporitivii, de la primul la ultimul, pentru ambiția și dăruirea dovedită, pentru dorința de a se califica la Jocurile Olimpice. Felicit antrenorii și tot staff-ul medical, foarte numeros, dar și pe reprezentanții Institutului de Osteopatie de la Roma, care ne-au fost alături. Mulțumiri și Institutului de cercetare sportivă, MTS, COSR, cluburilor care au dat acești sportivi minunați și tuturor celor care ne-au ajutat în tot acest an competițional. Mulțumesc, de asemenea, tuturor suporterilor români prezenți în această săptămână alături de echipa olimpică a României. Privesc cu optimism către Jocurile Olimpice Tokyo 2020, unde îmi doresc să obținem medalii cât mai strălucitoare”, concluzionează Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.
Posteaza comentariu