Obezitatea și supraponderabilitatea sunt în creștere dramatică în rândul câinilor și pisicilor - potrivit unui studiu realizat în Anglia, peste 65% dintre câini sunt supraponderali. Cu toate acestea însă, 63% dintre proprietari cred că animalul lor de companie are o greutate normală.
Ca reacție la această realitate îngrijorătoare, dar și pentru că este în natura companiei preocuparea constantă pentru bunăstarea animalelor de companie, Royal Canin a demarat, la nivel global, o campanie de conștientizare cu privire la expansiunea obezității în rândul câinilor și pisicilor. Scopul acesteia este educarea proprietarilor cu privire la importanța unei alimentații sănătoase și controlate pentru prietenii lor canini alături de schimbarea stilului de viață.
Pentru a determina un număr cât mai mare de proprietari de animale de companie să conștientizeze importanța unui stil de viață sănătos, Royal Canin organizează Dog Walk – un eveniment care susține lupta împotriva obezității.
Evenimentul Dog Walk va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 10:00, în București, parcul Herăstrău, zona pentru câini, intrarea de la Aviatorilor. În cadrul evenimentului, proprietarii de câini vor putea interacționa cu specialiști medici veterinari pentru informații și sfaturi utile cu privire la greutatea ideală a animalului lor de companie: câinele va beneficia de o consultație și de o încadrare corectă pe diagrama „Scorului Condiției Corporale”. În plus, programul evenimentului cuprinde și activități distractive precum trasee cu obstacole, o tombolă cu premii, dar și multe alte surprize. Toți cei care vor participa la eveniment pe 23 iunie pot lua parte la toate activitățile pregătite în cadrul acestuia.
Cum apare obezitatea în rândul animalelor de companie?
Greutatea corectă este determinată, în primul rând, de un comportament sănătos. Hrana pe care o consumă câinele nostru, precum și felul in care o consumă, dar și stilul lui de viață – toate au un impact important asupra greutății sale, a sănătății și bunăstării lui. Uneori, și în cazul animalelor de companie, dragostea proprietarilor lor pentru ele este oarbă pentru că, din prea multă dragoste, nu se mai ține cont mereu de cerințele reale ale câinelui și i se oferă mai multă hrană decât este recomandat.
Ceea ce ignoră mulți proprietari de animale este că, atunci când un câine manifestă comportamente de tipul „cerșitului”, el nu dorește neapărat hrană sau recompese. Dacă reacția proprietarilor este aceea de a-i oferi de fiecare dată hrană, acest lucru va duce la supraalimentarea câinelui, care ar putea deveni supraponderal.
În loc să primească hrană, câinele ar fi fericit să fie răsplătit cu activități precum joacă, mângâieri și vânătoare. Va începe în curând să asocieze propriul său comportament cu diferite tipuri de stimulare, întrerupând astfel cercul vicios al cerșitului de hrană sau recompense.Prin această campanie Royal Canin își propune să ajute proprietarii animalelor de companie să înțeleagă mai bine cerințele câinilor lor și, mai mai mult decât atât, să le înțeleagă și să le interpreteze corect comportamentul lor de cerșit. Pentru că sănătatea animalelor de companie este preocuparea principală a companiei de 50 de ani, Royal Canin a înființat în 2005, în colaborare cu WCPN, prima Clinică Europenă de Gestionarea Greutății în Liverpool, Marea Britanie.
Aceasta a fost înființată cu scopul de a aborda direct problemele de sănătate cauzate de obezitate, ajutând astfel proprietarii de animale să înțeleagă mai bine obezitatea și cauzele acesteia, dar și care sunt cele mai potrivite soluții pentru a preveni și trata această afecțiune.