Decorează-ți casa ca-n povești cu 5 colecții de basm!

Crăciunul este un moment special care reunește întreaga familie la aceeași masă. Poveștile prind viață sub ochii noștri, mirosul de brad ne duce într-o atmosferă feerică, iar momentele de magie sunt recreate cu ajutorul accesoriilor și decorațiunilor de basm. Tocmai de aceea, kika vă propune pentru acest an 5 colecții de poveste pentru un Crăciun exact așa cum ți-l dorești! 

Dacă preferați căldura stilului rustic, natural cu accesorii tradiționale de tip hand-made din lemn cu motive populare, conuri sau tricotaje pline de farmec și ingeniozitate atunci sigur veți fi încântați de colecția Vin fiert de la kika.

Aici, roșul este nelipsit, iar albul, verdele și griul oferă un interior festiv scăldat de magia sărbătorilor.

Pe de altă parte, colecția Sampanie pune accent pe eleganță și rafinament prin utilizarea tonurilor deschise de auriu în combinație cu alb și alb sidef. Un brad alb artificial va pune în valoare accesoriile aurii sub formă de cheițe sau globurile cu modele dantelate ivoire sau șampanie. Astfel, veți obține o atmosferă prețioasă, un decor spumos, la înălțimea acestor sărbători.

Pentru cei care preferă stilul industrial și elementele vintage, colecția Coniac este alegerea ideală.

Această colecție folosește cuprul, un material în tendințele acestui an, prin căldura și eleganța pe care le emană, pentru decorațiunile de sărbători: sfeșnice, lumânări, vaze sau globuri. De asemenea, acest metal poate fi folosit la amenajarea mesei de Crăciun în diferite combinații cu verde pentru o atmosferă distinsă. Combinat cu tonuri discrete de oranj, devine foarte rafinat.

Colecția Rom Alb se adresează celor care iubesc simplitatea și stilul modern și doresc să recreeze acasă un tablou feeric.
Astfel, combinațiile de alb și argintiu, împreună cu tonurile “frosty” de albastru și verde fistic aduc magia zăpezii și reflexiile fulgilor de nea în cămine. Un plus de căldură este oferit de păturile și pernele decorative pufoase sau blănițele ce pot fi așezate nu doar pe jos, ci și pe scaunele de dining, fotolii sau canapele.

Nu în ultimul rând, pentru cei care văd mereu partea plină a paharului le recomandăm colecția Punch de fructe. Tonurile folosite și culorile pastelate creează o stare de optimism și o atmosferă magică de basm, iar rozul folosit în decorațiunile de iarnă completează un decor vesel pe placul celor mari și celor mici.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod