De ce ar trebui companiile să le ofere angajaților abonamente la sala de fitness

Statisticile arată că în București și județul Ilfov lucrează peste 270.000 de oameni în marile corporații.
Din pricina programului de lucru, mulți dintre aceștia adoptă un stil de viață sedentar care, pe termen lung, își poate pune amprenta asupra sănătății acestora.

Conform specialiștilor din industria de fitness, foarte mulți din cei care își fac abonamente la sălile clasice, cu aparate, fără antrenor personal, renunță la a mai face sport după doar o lună, pentru că nu găsesc motivația de a fi constanți și pentru că nu își pot coordona programul de zi cu zi astfel încât să ajungă frecvent la sala de sport.

Irina Alionte, fondator al Bodyshape Transformation Center, explică de ce ar trebui o companie să investească în sănătatea angajaților prin a le oferi abonamente la săli de fitness care și-au adaptat modul de lucru pentru astfel de clienți ocupați, care își pot pierde ușor motivația de a fi constanți.

“Investiția în propria sănătate stă mai presus de orice altă prioritate. Din păcate, mulți dintre noi găsesc  scuze pentru a nu fi constanți când vine vorba de sport și alimentație sănătoasă. Nu am timp, nu pot azi, plouă afară, e doar o felie de tort, nu pot să mă abțin, am sa încep de luni… Managementul timpului îl facem zi de zi, sute de alte alegeri, mai puțin cele pentru binele sănătății noastre. Ora pe care o petreci la un antrenament de 45 de minute la Bodyshape reprezintă 4% din timpul unei zile, mai puțin decât pierdem zi de zi în trafic, mai puțin decât irosim dând scroll pe social-media, mai puțin decât petrecem, în medie, în fața televizorului.
Nu timpul este problema, ci prioritățile pe care ni le stabilim.

În prezent, sunt mai multe diete, antrenori și săli de fitness ca niciodată, dar și mai multe persoane supraponderale ca niciodată. Sălile de fitness clasice nu au o soluție pentru oamenii obișnuiți, care nu sunt pasionați de sport și cu un program aglomerat, cum sunt cei din corporații.

Studiile spun că doar 15% dintre membrii unei săli de fitness au autodisciplină pentru a reuși pe cont propriu, marea majoritate, 85%, au nevoie de suport specific pentru a reuși.

În sălile de fitness tradiționale lipsește o cultură a rezultatelor, iar aceasta duce la un sentiment de auto-invinovățire și frustrare pe termen lung pentru membrii plătitori. Lor li se livrează un abonament cu acces la clase sau la aparate de fitness – fără însă să li se promită un rezultat concret de transformare.

În plus, într-o sală de fitness obișnuită ești doar un membru între alți mii de membri, nu se promovează un spirit de familie și de comunitate unită, în cadrul căreia să se pună accent pe distracție și socializare. 

Niciun fel de motivare extrinsecă nu va funcționa atâta vreme cât izvorul nostru de motivare intrinsecă este secătuit de alte non-priorități.

Știm aceste probleme și tocmai de aceea am dezvoltat conceptul Bodyshape pentru a da rezultate în cazul celor ocupați și să îi motiveze să nu lipsească de la antrenamente și să slăbească 6 kilograme în 6 săptămâni, spre exemplu.

Suntem de părere că o companie ar trebui să investească în sănătatea angajaților săi, în bunăstarea lor fizică și mentală și să facă schimbările necesare pentru a le oferi acestora ocazia de a avea un stil de viață echilibrat.

Noi încurajăm companiile să implementeze o cultură organizațională axată pe un stil de viață sănătos, bazat pe antrenamente, alimentație sănătoasă și suport motivațional.
Sănătatea înseamnă stare de bine, așadar printre beneficiile unor angajați sănătoși se regăsesc retenția crescută a personalului – o mai mare loialitate față de companie, reducerea zilelor de concediu medical, reducerea nivelului de stres al salariaților (sportul te elibereaza de toate grijile de peste zi), dar și sporirea eficienței și productivității echipei.

Antrenamentele în grup, cum sunt cele de la Bodyshape, facilitează interacțiunile pozitive dintre colegi, cresc sentimentul de apartenență la un grup cu interese și obiective comune și duc la coeziunea echipei. Noi organizăm inclusiv teambuilding-uri de fitness în care adunăm 25-30 de angajați dintr-un departament sau divizie a unei companii și le oferim o experiență de antrenament de neuitat, urmată de un prânz sănătos și un mini-seminar de nutriție. Organizăm jocuri și concursuri de fitness, se lucrează în echipe, iar co-echipierii se încurajează reciproc, așadar se creează inclusiv un spirit sănătos de competiție între colegi.

Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care o companie le poate obține dacă are angajați care fac sport.

    Implicarea managementului. Puterea exemplului este vitală în abordarea și construirea unui obicei sănătos
    Creșterea ROI (return of investment) – scăderea costurilor medicale, scăderea absenteismului
    Reducerea numărului de zile de concediu medical. Incidența îmbolnăvirilor scade.
    Creșterea VOI (value of investment) – creșterea productivității angajatilor, creșterea nivelului de retenție al personalului, atragerea de noi talente din piață,
    Apreciere.
Creșterea loialității față de companie
    Word of mouth – zvonistica este o sabie cu două tăisuri – comunicarea internă este cheia creșterii interesului și implicării angajaților în programul de fitness/wellness promovat
    Creșterea nivelului de camaraderie și a competitivității sănătoase
    Construirea și întreținerea unor obiective sănătoase prin acordarea de stimulente care funcționează
    Întărirea coeziunii sociale la nivel de echipă, departament, colectiv
    Construirea unei culturi de fitness în companie – se setează obiective, se oferă sprijin și expertiză, se înlocuiesc alegerile îndoielnice cu variante sănătoase”, declară Irina Alionte, fondator Bodyshape Transformation Center. 

Bodyshape Transformation Center este sala de sport din zona Aviației, unde, anul trecut, sute de bucureșteni, mulți corporatiști, au ajuns în forma fizică dorită și au dat jos peste 1,5 tone de grăsime, prin antrenamente de 45 de minute, de trei ori pe săptămână.

Specialiștii de la Bodyshape Tranformation Center au ajutat mii de bucureșteni să slăbească sănătos, în special prin programul 6 Week Challenge, prin care se pot slăbi 6 kilograme în 6 săptămâni. Rezultatele sunt datorate îmbinării a trei piloni: antrenamente ghidate, nutriție personalizată și coaching pentru motivație și pentru a scăpa de mâncatul emoțional.

Sesiunile de coaching sunt urmate în paralel cu antrenamentul la sală, supravegheat de instructori cu expriență, mulți dintre aceștia campioni internaționali la diverse sporturi, obișnuiți astfel cu tot ce înseamnă pregătire psihică înaintea unei competiții.
Având această componentă de coaching, cei care intră în lupta cu kilogramele în plus vor fi mult mai motivați, vor face sport cu plăcere, nu vor mai fi tentați să renunțe și își vor atinge obiectivele în timpul alocat de la bun început.