Dansul: hobby de toamnă

Odată cu venirea sezonului ploios, suntem tentați să renunțăm la activitățile sportive pe care le-am practicat pe timpul verii, în aer liber. Petrecem mai mult timp în intimitatea casei sau la birou, iar viața activă de care ne-am bucurat până nu demult rămâne doar o amintire frumoasă din vacanță. Menținerea unui stil de viață activ este extrem de importantă datorită numeroaselor beneficii pe care le aduce sănătății: îmbunătățește condiția fizică, tonifiază musculatura, ajută la o bună funcționare a sistemului circulator și...

arde calorii. O alternativă ce poate substitui activitățile în aer liber și care în același timp ne încarcă cu energie și voie bună este dansul.  

Învățând alături de partener dansuri de societate precum vals, vals vienez, tango, rumba, salsa, samba, redescoperim pasiunea ce ne unește și ne relaxăm la finalul unei zile obositoare de muncă. La fel de indicat este acest hobby și pentru cei care își doresc să își recapete încrederea în sine sau pentru cei care vor să socializeze cu persoane cu care împărtășesc aceleași pasiuni.

Pe termen lung, o viață activă prin dans nu numai că ajută la menținerea sănătății, dar este și un real ajutor în corectarea posturii corpului.

Pe lângă activitatea fizică, dansul este o combinație perfectă între interacțiunea socială și stimularea mentală. Danssa Studio, cel mai elegant studio de dans din București, este soluția ideală pentru a te menține în formă și a evada din cotidian. Cursurile individuale și flexibilitatea programului de studiu sunt atuuri cu care studioul de dans vine în întâmpinarea cursanților.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod