Studiile în domeniu arată că învățarea și dezvoltarea abilităților sunt mult mai eficiente când intervine joaca. În societatea actuală, hiper-competitivă, presiunea exercitată pe copii este imensă, mai ales în ceea ce privește educația. Tocmai de aceea, filozofía Chalk and Chuckles în crearea jocurilor pornește de la ideea că plăcerea jocului trebuie să existe în orice activitate.
Astfel, felul în care au fost concepute aceste jocuri, sub îndrumarea uneia dintre creatoarele brandului, absolventă a Facultății de Psihologie și a unui Master în Educație la Universitatea Harvard, îmbină subtil dezvoltarea abilităților – fie acestea de motricitate, asociere, îmbinare, de logică, de dezvoltare a limbajului sau a cretivității – cu o activitate cu adevărat distractivă.
De exemplu, copiii învață să împartă, să coopereze, să înțeleagă conceptul de echipă, dar și de caritate, cu ajutorul unui scenariu ce are la bază o petrecere în pădure. Imaginația, vocabularul, abilitatea de a se exprima oral, dar și capacitatea de sinteză și vederea spațială sunt puse la încercare cu ajutorul unui joc care presupune scrierea unei povești plecând de la... forme geometrice.
Un șoricel cu o casă dezordonată contribuie la dezvoltarea acuității vizuale, la rezolvarea de probleme, în timp ce jucătorii mici învață să pună totul la loc și astfel să creeze categorii de obiecte.