Mihaela Ion, curatoarea expoziţiei Haptic Perception menţionează: “Evenimentul se va desfăşura într-un spaţiu destinat consumului de cultură, un spaţiu monocrom capabil să prezente corespunzător lucrările artistei. Fiecare lucrare a Corneliei Petrea redă prin cromatică un alt aspect al unei percepţii posibile tactile, de aici şi numele expoziţiei Haptic Perception. Tablourile sale inspiră o anumită textură pentru fiecare culoare”.
Cornelia Petrea este un caz insolit de artistă care, fără un parcurs educațional în domeniul artei, reuşește să expună şi să vândă lucrările sale în Statele Unite ale Americii, Canada şi ţări din Europa, cea mai recentă expoziţie la care a participat având loc în Monaco.
“Fiecare lucrare prezintă un nou aspect al unei posibile realităţi, şi de multe ori aceste lumi imaginate au nevoie de o pânză mai amplă, multe dintre creaţiile sale fiind diptice sau triptice. Picturile sale nu au nevoie de o ramă, acestea îşi definesc perimetrul convenţional prin culorile care se continuă natural şi pe marginile saşiului” afirmă Mihaela Ion, curatoarea expoziţiei.
Expoziţia Haptic Perception este un eveniment ce se desfăşoară în centrul vechi al Bucureştiului – Galeria Horaţiu Mălăele – atrăgând astfel un nou public neemancipat din punct de vedere artistic. Evenimentul reprezintă prima expoziţie personală a artistei, iar intrarea este liberă.
Cornelia Petrea, artistă ce lucrează şi locuieşte în Bucureşti, are capacitatea nativă a de putea reda în lucrările sale o anumită percepţie tactilă, de a transpune un univers paralel cu realitate, un univers ce este relevat publicului prin numele ales lucrării.
Mihaela Ion, manager cultural şi curatoare ce lucrează şi locuieşte în Bucureşti. Cu o experienţă de peste 12 ani în domeniul vizual, Mihaela Ion a fondat proiectele Revista Atelierul şi Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, destinate promovării industriilor creative şi culturale naţionale şi internaţionale.
Link event Facebook: https://www.facebook.com/events/1139902099485098/
Posteaza comentariu