Peste 10 proiecte din 2018 au fost prezentate, de la Premiile Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei, proiectul Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă, povești de integrare profesională a femeilor din mediul rural și până la grupuri de sprijin și de consiliere pentru victime ale violenței domestice.
CSR4WOMEN by AVON 2019
Evenimentul moderat de jurnalista Paula Herlo a constat în trei paneluri, derivate din cele trei direcții strategice ale platformei AVON stand4her.
În cadrul primului panel, dedicat susținerii egalității de șanse pe plan profesional, Elena Vlădăreanu (Asociația Art No More) a vorbit despre Premiile Sofia Nădejde care au pornit de la nereprezentarea femeilor scriitoare în programa școlară și au ajuns să fie prima inițiativă de gen din spațiul cultural românesc. Livia Aninosanu, Director Executiv Centru Pentru Egalitate (CpE) a povestit despre rezultatele proiectului Spune povestea ta, care a avut ca scop apropierea adolescentelor din medii defavorizate, de literatură și lectură, prin ateliere de scriere creativă și întâlniri cu scriitoare; proiectul continuă în 2019 în mediul rural.
Mihaela Năbar, Director Executiv World Vision Romania, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește antreprenoriatul la feminin în mediul rural. Proiectul organizației, Empowering Women in Need, a acordat educație economică și antreprenorială pentru femei din două comunități vulnerabile, din Mihăiești, județul Vâlcea și Predești, județul Dolj. Femei care au ramas şomere sau care nu mai lucrează cu contract de muncă de cel puţin şase luni de zile, mame singure cu mai mult de trei copii, femei care se ocupă doar de agricultură şi de creşterea copiilor, au fost ajutate să formeze cooperative prin care să vândă produse facute de ele.
În cel de-al doilea panel, dedicat libertășii de exprimare a femeilor, s-a discutat pe tema proiectelor Nesupusele (ONG-ul De Basm. Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți) și Centrul Digital pentru femei (Fundația Orange și Centrul pentru Egalitate). Acesta din urmă a oferit educație digitală unui număr de peste 170 de femei aflate într-o situație vulnerabilă. Totodată, în cadrul acestui panel, CSR4Women s-a bucurat în premieră de prezența Alexei Valianatos, Vicepreședinte MozaiQ și activistă transgender, care, împreună cu Miruna Dumitrescu, copywriter, au prefațat campania Femeie., un proiect de 8 martie dedicat incluziunii tuturor femeilor.
Printre vorbitorii din cel de-al treilea panel s-au numărat un reprezentant al poliției și ai asociațiilor A.L.E.G. – Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația Femeilor si Familiilor din Mediul Rural și Centrul Filia. Punctul de pornire a discuției a fost ordinul provizoriu de protecție, adoptat în 2018. Alina Mihai, comisar-șef din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Direcția Generală de Poliție a Minicipiului București, a vorbit despre cele 20.000 de cazuri de violență împotriva femeilor înregistrate anual la nivel local și despre faptul că una din trei românce se confruntă cu violența.
Monica Bîrlădeanu, actriță și ambasadoare AVON, a povestit despre propria experiență ca victimă a violenței domestice și despre noua campanie pentru femeile agresate, pe care o va reprezenta de acum în spațiul public.
Premiile CSR4Women 2019
AVON a acordat și la această ediție premii pentru susținerea, promovarea și implicarea în proiecte sociale, în anul 2018. Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au primit Premiul pentru Crowdfunding, pentru inițiativa daruiesteviata.ro. Premiul pentru Advocacy a fost acordat Mădălinei Turza, Președintele Centrului European pentru Copii cu Dizabilități, pentru activitatea sa de peste 10 ani dedicată drepturilor copiilor cu dizabilități. Venera Dimulescu, autoarea articolului "Umilința supremă", despre revenge porn, a primit Premiul pentru Jurnalism, iar Irinei Vasilescu, inițiatoarea proiectului Pe Stop, i-a fost acordat Premiul pentru implicare personală. Pe stop și-a propus să ofere pachete cu absorbante și produse de igienă intimă femeilor fără adăpost sau fără venituri din București.
Despre platforma stand4her și probleme femeilor din România
Evenimentul de anul acesta a stat sub umbrela platformei stand4her, care reprezintă promisiunea companiei de a schimba în bine viețile a 100 de milioane de femei anual. Noua inițiativă vine ca răspuns la un studiu AVON care a identificat barierele cu care se confruntă încă femeile în împlinirea potențialului lor personal și profesional.
Potrivit acestuia, doar jumătate dintre românce au un job full-time (54%) și mai puțin de o treime (28%) au fondat un business propriu.
56% dintre românce nu cred că cel mai important rol al femeii e să aibă copii și grijă de familie, dar tot 56% dintre ele cred că cel mai important rol al bărbatului e să aducă bani în casă. În același timp, șase din 10 femei cred că pentru a fi împlinite trebuie să aibă copii.
La nivel global, aproape 80% dintre femei cred că brandurile de cosmetice exercită presiune asupra lor pentru ca ele să fie perfecte. O treime dintre femei sunt victime ale violenței fizice și/sau sexuale.
În acest context, pentru a crea o lume mai bună pentru ele, stand4her by AVON va lansa programe și inițiative pe trei direcții strategice:
• Susținerea egalității de șanse pe plan profesional
• Susținerea libertății femeilor de a fi ele însele, de a se exprima
• Susținerea dreptului femeilor la o viață sănătoasă și în siguranță
În România
Timp de peste două decenii, AVON a investit constant în campanii ce combat violența domestică și cancerul la sân. De asemenea, a promovat respectul pe care societatea îl datorează femeilor pentru rolul lor în dezvoltarea comunităţii, militând continuu pentru sănătatea şi standardul lor de viaţă.
"În cei 22 de ani, de când suntem prezenţi în România, am oferit prin modelul nostru de business suport real şi continuu în dezvoltarea femeilor din comunitatea Avon.
Posteaza comentariu