În contextul în care, în România, 26,75% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali (dintre care 11,64% sunt obezi), iar 5,11% sunt subnutriți (sursa: Raportul Național al Copiilor și Tinerilor, 2014), marți, 27 martie 2018, a avut loc la Palatul Parlamentului, sub patronajul Comisiei de Sănătate Publică din Senatul României, conferința dedicată necesității educației nutriționale în rândul copiilor și prezentarea programului național ”Sănătos de mic – Prevenția începe cu educația”.
Scopul conferinței a fost de a aduce împreună decidenții din sectoare cheie, politice și administrative, cu intenția de a readuce în atenția publică sănătatea copilului și a viitorului adult - din perspectiva nutriției - și necesitatea introducerii, la nivel național, a educației sistematice pentru nutriție și stil de viață sănătos la preșcolari, vârsta la care se formează obiceiurile pentru întreaga viață. Parlamentarii au primit cu entuziasm dezbaterea programului “Sănătos de mic”. Senatorilor Comisiei li s-au alăturat în cadrul dezbaterii și colegii lor din Comisia de Învățământ, dar și deputații responsabili cu politicile de educație și de sănătate. Cu toții au apreciat programul “Sănătos de mic” inițiat de către Asociația SAMAS și Danone ca fiind unul viabil, extrem de urgent de pus în practică și foarte bine construit, documentat și elaborat.
Având factorul politic și instituțional în sprijinul programului “Sănătos de mic”, Asociația SAMAS va începe în perioada imediat următoare cursurile de specializare și formare în nutriția preșcolarilor pentru cadrele didactice și cadrele medicale din grădinițele selectate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Astfel, luna septembrie 2018 va aduce în 75 de grădinițe bucureștene personal specializat în nutriția preșcolarilor, un program de treisprezece lecții de nutriție pentru copii și alte activități de învățare specifice vârstei copiilor, ateliere de gătit și conferințe de nutriție pentru părinți.
“Sănătatea alimentară este o problemă de sănătate publică majoră în această țară, cu repercusiuni care se vor vedea în timp în societatea noastră. Îmi pare bine că apar aceste implicări și că vorbim din ce în ce mai des despre nevoia de a face astfel de proiecte. Prin aceste eforturi susținute vom avea rezultate și nu vom ajunge în situația preconizată prin neimplicare.”, a declarat Senator Dr. Làszlò Attila - Președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat.
“În calitate de medic pediatru am întâlnit în activitatea mea copii de 12-13 ani care aveau o greutate ce depășea 70 kg și consider că trebuie să îi învățăm pe copii să se hrănească corespunzator de la vârste cât mai mici. Salut acest grup de lucru care se referă la alimentația preșcolarului pentru că la vârsta preșcolară încep problemele care se văd în viitor la adolescenți. Sunt mai mult decât necesare orele de nutriție. Sper să fie de bun augur proiectul.” -
Deputat Dr. Maricela Cobuz – Membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.
“Copiii nu mai au aceeași formă fizică pe care o aveau cu 30 de ani în urmă. Copiii nu participă la activitățile sportive, se mișcă din ce în ce mai greu și au și o încetineală în a-și însuși competențele educaționale. De aceea ne îngrijorăm și ne gândim la cum va arăta societatea noastră în viitor. Va fi o societate bolnavă care va cheltui foarte mulți bani pentru ajutoarele sociale și pentru îngrijirea unor bolnavi de foarte tineri. De aceea trebuie să facem ceva. Trebuie să atragem familia alături de programele școlare pentru a-i dota cu abilități și competențe necesare îngrijirii copiilor lor. Strategia de educație parentală va fi în curând în dezbatere publică.” - Cecilia Iuga – Ministerul Educației Naționale - Direcția de educație timpurie și parentală
“Salutăm această inițiativă pentru că investiția în sănătate de la o vârstă tânără, încă din primii ani de viață, reprezintă o investiție pe termen lung în sănătate, care are ca efect o națiune sănătoasă.
Direcția noastră și colegii din I.N.S.P. își oferă toată disponibilitatea de a participa alături de ceilalți factori implicați în realizarea unei colaborari care să aibă la bază o strategie coerenta privind alimentația sănătoasă pentru populația de vârstă preșcolară și școlară.”, Anișoara Dudu – Farmacist Primar, Ministerul Sănătății“Sănătos de mic este un program care a reunit foarte multe energii pozitive având un suport excepțional de devotat în Societatea de Nutriție din România, în Societatea de Pediatrie, în Societatea de Gastroenterologie Pediatrică, în Societatea de Medicina Familiei. Toți acești parteneri științifici au fost trup și suflet alături de noi prin reprezentanții lor și prin contribuția foarte importantă la definitivarea științifică a programului. A fost pentru prima dată pentru SAMAS când ministerele, prin organismele lor locale – inspectoratul – în cazul Ministerului Educației, au fost foarte interesate, au fost foarte deschise. Nu mai vorbesc de faptul că publicul căruia s-a adresat, și anume copiii și părinții, a fost extrem de interesat. Lucrul acesta mie îmi spune că s-au adunat suficiente energii pentru ca un astfel de proiect să aibă sustenabilitate și dincolo de pilotul din 2017, există, într-adevăr, coagulate toate forțele necesare pentru a face o schimbare cu adevărat în nutriția copiilor, începând de la vârstele preșcolare.”, Dr. Marina Oțelea – Director Executiv, Asociația SAMAS.
”Cuvintele adresate de invitații noștri confirmă faptul că este mare nevoie de un program de educație nutrițională pentru copii. Danone, alături de Asociația SAMAS, este inițiatorul programului ”Sănătos de mic” și principalul sponsor. Credem că investiția în sănătatea copiilor noștri este cea mai nobilă activitate pe care o poate avea o companie, de aceea confirm susținerea acestui program de către Danone pentru încă doi - trei ani, până acesta va deveni parte din sistemul de educație.“, Natalia Gelshtein-Kiss – Country Manager Danone România & Bulgaria
Despre programul Sănătos de mic
“Sănătos de Mic” are ca obiectiv reducerea prevalenței obezității în rândul copiilor, îmbunătățirea stării de nutriție și sănătate pe termen lung, printr-un program național de educație și dezvoltare de obiceiuri sănătoase pentru întreaga viață.
Programul include specializarea și formarea cadrelor medicale și cadrelor didactice din grădinițe pe tema nutriției sănătoase pentru preșcolari, cunoștințe care vor fi transmise copiilor prin treisprezece lecții interactive și părinților prin ateliere de gătit și conferințe de nutriție. Obiectivul pe termen lung al echipei este dezvoltarea unui program de EDUCAȚIE SISTEMATICĂ PENTRU NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS, program care să fie preluat în viitor de Ministerul Educației, inclus în programa pentru preşcolari şi generalizat la nivel naţional.
Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul persoanelor supraponderale sau obeze s-a dublat din 1980, la nivel global. Excesul ponderal şi obezitatea reprezintă al cincilea factor de risc în mortalitatea la nivel global. În Europa, obezitatea reprezintă o importantă problema de sănătate publică. 1 din 3 copii cu vârstă între 6 şi 9 ani este supraponderal sau obez şi 60% dintre aceştia vor deveni adulţi supraponderali sau obezi.
Excesul ponderal şi obezitatea sunt implicate în peste 44% dintre problemele cauzate de diabet, de peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace şi de 7 - 41% dintre problemele cauzate de diverse forme de cancer.
În România, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în 2015-2016, în populația de copii preșcolari și școlari din România, obezitatea de cauză neendocrină, hipotrofia ponderală și staturală, sechelele de rahitism, anemia prin carența de fier figurează în top 10 probleme de sănătate publica. Obezitatea ocupă locul 2 din top. Toate aceste probleme au legătură cu alimentaţia copiilor, iar alimentația sănătoasă reprezintă un factor important în prevenția lor.
Copiii şi adolescenţii obezi au un risc crescut de probleme articulare, apnee de somn, probleme de integrare socială și psihologice, stimă de sine scăzută. Copilul obez are risc ridicat de a deveni adult obez. Deşi este rezultatul unui surplus de aport caloric, obezitatea se asociază foarte frecvent cu multiple deficienţe în micronutrienti. În România există date oficiale sporadice privind aportul alimentar la copiii preşcolari şi, deşi au fost elaborate ghiduri nutriţionale, ele nu sunt suficient popularizate şi nu sunt accesibile părinţilor, ca nivel de informaţie şi limbaj. Rezultatul acestei stări de fapt este că în rândul concetăţenilor noștri circulă informaţii din surse neautorizate, care generează confuzie şi adevărate psihoze alimentare, de natură să accentueze dezechilibrele din dietă.
Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/05/Analiza-de-situatie-pt-ZEIO-2016.pdf
Posteaza comentariu