CESAR MILLAN sosește la București!

Marți, 21 martie, Cesar Millan, cel mai talentat psiholog și antrenor canin, își va face apariția în premieră pe scena Sălii Polivalente din capitală în show-ul de excepție, prezentat cu succes pe marile scene europene în cadrul turneului "Once Upon a Dog Tour".
Pregătirile pentru producția impresionantă care va avea loc peste doar câteva zile au intrat în linie dreaptă, organizatorii având grijă ca artistul să aibă parte atât de confortul binemeritat cât și de condițiile tehnice, necesare bunei desfășurări a spectacolului.  

Cesar Millan sosește duminică, la București, cu două zile mai devreme, iar organizatorii pun la punct ultimele detalii, asigurându-se că fiecare cerință din riderul impus de staff-ul artistului va fi indeplinită. În ciuda succesului pe care îl înregistrează în rândul iubitorilor de animale de pe întreg mapamondul, Cesar Millan nu a avut pretenții exagerate.

Cu toate acestea, atât Cesar Millan cât și membrii echipei sale vor fi cazați la un hotel de cinci stele din centrul capitalei unde vor beneficia de servicii speciale. Pe toată perioada șederii la București, Cesar Millan se va deplasa cu o mașină din gama de lux. În ziua spectacolului, Cesar Millan va avea o cabină spațioasă, amenajată cu oglinzi iluminate pentru machiaj, mobilier și cabină de duș, iar pentru satisfacerea preferințelor culinare ale musafirilor, organizatorii vor pune la dispoziția acestora preparate cât mai naturale și sănătoase, bogate în nutrienți esențiali.

Cesar Millan a solicitat sortimente variate de legume, salate, paste, supe, pâine, deserturi, ceai, cafea, apă și băuturi răcoritoare. Meniul va cuprinde, de asemenea, preparate culinare calde pe bază de carne. În același timp, Cesar s-a arătat interesat să guste din delicatesele culinare tradiționale.

Marti seara, iubitorii de câini din România vor parcurge o călătorie educațională prin toate etapele vieții unui câine. Pe lângă secretele interesante despre inteligența câinelui, demonstrațiile lui Cesar Millan vor fi presărate cu momente pline de amuzament și antren. Chiar și cei mai mici spectatori vor primi explicații interesante privind comportamentul câinelui și vor avea prilejul să învețe cum pot avea un companion ascultător, echilibrat, care să le fie prieten devotat, capabil să le sară în ajutor la nevoie.

Cesar Millan va performa alături de câini problemă, ce aparțin spectatorilor români care au ales să se înscrie în programul de selecție anunțat de organizatori. În acest fel, Cesar Millan va împărtăși lecții educative despre situații delicate ce intervin între câine și stăpân, în fiecare zi. Cesar Millan va demonstra că dragostea, încrederea, grija și tehnici specifice de dresaj pot face minuni, indiferent dacă patrupedul este de rasă, ori maidanez. Talentul și dedicarea cu care se implică în fiecare poveste și conexiunea incredibilă pe care o are cu câinii, fac din Cesar un maestru al psihologiei canine.

Spectacolul se va desfășura în limba engleză, însă va fi dublat consecutiv în limba română. Accesul publicului în Sala Polivalentă se va face începând cu ora 18:30, iar spectacolul va începe la ora 20:00. Nu este permis accesul persoanelor însoţite de animale de companie, cu excepția celor ce vor fi aleși pentru prezența pe scenă alături de Cesar Millan, iar filmarea sau fotografierea în timpul spectacolului vor fi strict interzise.

Biletele disponibile pot fi cumpărate atât online de pe www.myticket.ro cât și de la magazinele Diverta, Muzica sau din Librăria Mihai Eminescu (Universitate). În ziua evenimentului, persoanele interesate își vor putea procura biletele și de la casa de bilete a Sălii Polivalente. Prețurile acestora pornesc de la 75 lei și cresc în funcție de categoria de loc, după cum urmează:  Cat.V – 100 lei, Cat.IV – 150 lei și 75 lei pentru copiii sub vârsta de 14 ani, Cat.III - 250 lei și 125 lei pentru copiii sub vârsta de 14 ani, Cat.II – 350 lei și Cat.I – 425 lei.  
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod