Cereale gustoase de la Milupa cu Fructe si Biscuiti

În primul an de viaţă, bebeluşul tău creşte într-un ritm alert, începe să îşi dezvolte simţurile şi să fie din ce în ce mai activ. În această perioadă, alimetaţia corectă a bebeluşului reprezintă o prioritate pentru tine. Milupa este alături de tine şi te ajută să îi asiguri copilului tău o nutriţie echilibrată, adaptată etapei sale de dezvoltare, pentru o creştere sănătoasă.

În această primăvară, Milupa îţi oferă cerealele mele gustoase cu Fructe şi cu Biscuiţi, recomandate de la 6 luni, în pachete economice de 500 de grame şi cu noul ambalaj pe care vei recunoaşte cele două inimi Milupa.
Astfel, fiecare copil se poate bucura mai mult timp de gustul delicios al fructelor şi de biscuiţii hrănitori, iar tu economiseşti 15% faţă de achiziţionarea a două pachete de 250 de grame de cereale.

Cerealele mele gustoase cu Fructe şi cu Biscuiţi de la Milupa constituie o masă echilibrată pentru bebeluşi, fiind ideale pentru începerea diversificării. Sunt perfect adaptate nevoilor nutriţionale ale copiilor de 6 luni şi au un gust delicios, uşor de acceptat chiar şi de către cei mai mofturoşi dintre pitici.
 

Sunt foarte uşor de preparat – se adaugă doar apă – şi conţin un complex de vitamine şi substanţe minerale care susţin creşterea sănătoasă a micuţului: vitamina A pentru dezvoltarea vederii, calciu şi vitamina D pentru un sistem osos şi o dentiţie sănătoase, complex de vitamina B, cu rol în metabolismul celular.

Cele două noi sortimente de cereale au o textură fină şi îi asigură micuţului tău o creştere sănătoasă şi o trecere mai uşoară prin perioada de diversificare:

  1. Cu formulă de lapte pentru bebeluşi
  2. Cu fructe fine sau biscuiţi gustoşi
  3. Fără conservanţi, coloranţi şi arome artificiale
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod