Cele mai iubite handbaliste din țară se pregătesc de întâlnirea cu fanii lor în AFI Cotroceni! Tigroaicele de la CSM București vin în cel mai mare mall din România, pe 21 august, la ora 19:00. Echipa feminină de handbal CSM București, singura din România care a reușit să cucerească Liga Campionilor, va prezenta lotul pentru sezonul 2019-2020. Debutul în noul sezon va coincide cu Supercupa României - primul trofeu pus în joc.
Confruntarea cu Râmnicu Vâlcea va avea loc duminică, 25 august, la Brașov.Cristina Neagu, Nora Mork, Crina Pintea, Carmen Martin și celelalte vedete ale CSM București vor răspunde la întrebările fanilor și vor acorda autografe. “Abia așteptăm să ne revedem fanii! Urmează un sezon lung, în care avem mare nevoie de susținerea lor și cred că întâlnirea cu ei ne va da energie pentru primul meci din acest an, Supercupa României! Ne vedem la Afi Cotroceni”, a declarat Cristina Neagu.
Susținătorii se vor putea fotografia cu cele mai iubite handbaliste din țară la intrarea Far de la AFI Cotroceni și chiar vor putea face echipă cu “tigroaicele” în concursurile organizate special în cadrul evenimentului. Câștigătorii vor avea șansa să câștige abonamente pentru tot sezonul la meciurile echipei de handbal feminin și materiale promoționale cu însemnele clubului CSM București.