Cel mai mare Black Friday la Fashion Days: peste 1 milion de articole în stoc și reduceri de până la 90%

Black Friday, cel mai așteptat eveniment de shopping al anului, începe la Fashion Days în seara de 16 noiembrie și va continua pe durata întregii zilei de 17 noiembrie, în aplicația de mobil și pe website. Anul acesta, Fashion Days a pregătit cel mai mare stoc de produse incluse în oferta de Black Friday – 1 milion de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cosmetice și home & deco, cu discounturi care vor ajunge până la 90%.

„Black Friday va fi cel mai mare eveniment de shopping organizat de Fashion Days, până acum. Ne-am pregătit cu cel mai mare stoc și cu cea mai diversificată gamă de produse, pentru ca toți clienții să găsească în site-ul fashiondays.ro și în aplicația de mobil exact ce își doresc și la cele mai bune prețuri”, declară Robert Berza, General Manager Fashion Days.
Sub umbrela campaniei „De BLACK FRIDAY, Gândește-te doar la tine!”, clienții Fashion Days se vor bucura de selecții aduse în exclusivitate pentru Black Friday și de cele mai bune oferte de preț pentru produse listate în toate categoriile.
Fashion Days le oferă clienților săi produse de la branduri de top la nivel internațional, precum: Diesel, Pepe Jeans London, Tissot, Nike, Trespass, Geox, Levi's, US Polo, Coccinelle. În exclusivitate, clienții Fashion Days vor găsi pe site și în aplicația de mobil și selecții de la branduri precum: Burberry, Valentino, Jimmy Choo, Rado.

Special pentru această campanie, au fost făcute achiziții din categoriile bijuterii cu diamante, genți și accesorii de lux, de la branduri precum Clogau, Prada și Montblanc, Frey Wille, respectiv Carl F. Bucherer.


Black Friday va începe în cursul serii de 16 noiembrie, atât în site, cât și în aplicația de mobil. Utilizatorii aplicaţiei Fashion Days vor putea comanda, în exclusivitate, mai devreme decât pe website. Startul campaniei în aplicația Fashion Days va fi anunțat instant prin push notifications, iar clienții vor afla când începe campania pe website din newsletter.


„La Fashion Days, seara este un moment de vârf în care clienții plasează foarte multe comenzi, iar aplicația de mobil este, în prezent, principalul canal de vânzare pentru noi, anul acesta peste 50% din comenzi fiind plasate în aplicația de mobil. De aceea, am decis ca Black Friday să înceapa cu câteva ore înainte de miezul nopții, iar în aplicația de mobil vom da startul și mai devreme, pentru a le oferi clienților ocazia de a se bucura de cel mai așteptat eveniment al anului, în cel mai natural mediu de shopping pentru ei”, declară Robert Berza.


Aplicația Fashion Days pentru dispozitivele mobile a fost utilizată pentru 54% din comenzile plasate în luna octombrie de clienții din România.

Diferența de 46% este reprezentantă de achizițiile realizate în site, de pe desktop sau în browserul mobil.


Pentru a se bucura de cea mai plăcută experiență de shopping de Black Friday de pe dispozitivele mobile, clienții Fashion Days trebuie să descarce aplicația, să se logheze în contul lor de client, să adauge deja produsele pe care și le doresc în lista lor de FAVORITE și să activeze opțiunea de push notification.


Anul acesta, va fi și mai simplu pentru clienții Fashion Days să achiziționeze de Black Friday produsele pe care și le doresc, având la dispoziție soluții personalizate, pentru ca experiența lor de shopping să fie excelentă, precum: livrare diversificată, inclusiv în rețeaua de peste 500 de oficii ale Poștei Române, verificarea coletului la livrare, retur gratuit, plata în rate fără dobândă, soluții de identificare a mărimii potrivite, precum Fit Finder.


Stocuri de produse în ofertă:
    •    peste 300.000 de produse de îmbrăcăminte de sezon pentru femei
    •    peste 200.000 de produse de îmbrăcăminte de sezon pentru bărbați
    •    peste 150.000 de produse de îmbrăcăminte casual și sport pentru copii
    •    100.000 de produse de încălțăminte de sezon pentru bărbați
    •    150.000 de produse de încălțăminte de sezon pentru femei
    •    50.000 de rochii
    •    30.000 de produse de schi
    •    20.000 de ceasuri


Produse și prețuri de pornire:
•    genți damă de la 59 de lei
•    ghete și pantofi casual pentru bărbați de la 139 lei
•    haine copii de la 59 de lei
•    rochii de la 59 de lei
•    botine de sezon și pantofi pentru femei de la 59 lei
•    geci de sezon de la 99 lei