cartea curajului

Cea mai aşteptată carte pentru copii a fost lansată Târgul Gaudeamus

“Cartea curajului”, semnată de Adina Rosetti și ilustrată de Alexia Udriște reunește 10 povești inspirate din realitate, repovestite astfel încât părinții să le poată împărtăși copiilor valorile asociate curajului și este prima lucrare de acest tip publicată în România.
Cartea, editată de Curtea Veche Publishing, reunește 10 povești despre curaj inspirate din întâmplări reale colectate prin intermediul aplicației online “Culegătorii de Curaj”, care a fost lansată de Piraeus Bank în 2015, ca parte a unei comunități pe care banca a creat-o pentru a cunoaște și inspira oamenii să aibă încredere în propria lor valoare.

„Prin intermediul aplicației online, am dat oamenilor din întreaga țară posibilitatea să facă publice povești și acte de curaj din viața de zi cu zi, pe care le-am materializat, astăzi, odată cu lansarea Cărții Curajului, într-un proiect editorial unic în România.
Ne bucurăm că am putut fi noi aceia care să ducem până la capăt o astfel de inițiativă valoroasă pentru societate – 10 povești pentru copii care demonstrează că bunul simț, empatia și curajul de a fi tu însuți sunt importante și apreciate de cei din jur”, a declarat Alfred Borcan, Director Marketing, Piraeus Bank Romania.  

Poveștile din “Cartea curajului” sunt dezvoltate în jurul a “10 ființe mici care fac gesturi mari“, iar printre cele mai populare se numără cea a unui profesor de limba engleză din Râmnicu Vâlcea, care împreună cu elevii săi a realizat un documentar despre viața satului românesc de la începutul de secol XX, un proiect care trece dincolo de programa școlară.
O altă poveste este cea a unei studente la medicină din București, inițiatoare a campaniei „Donează păr copilașilor”, o inițiativă prin care copiii bolnavi de cancer primesc gratuit peruci. Astfel, Superputerile lui Toma, Avanlanșă pe Muntele Bomboanelor, Un peștișor pe nume Baltzar sau Mir – Porumbelul Salvator, o poveste despre Vlad Voiculescu și lupta pentru viața bolnavilor de cancer de la MagiCamp, sunt doar câteva dintre poveștile despre curaj care inspiră și pot fi un exemplu pentru copii, dar și pentru părinți.


„Nu trebuie să fii supererou ca să fii curajos. Dacă ne uităm bine în jur, vedem peste tot dovezi de curaj, iar de cele mai multe ori, curajoșii sunt oameni obșinuiți. Uneori, curajul înseamnă să mergi înainte atunci când nimeni nu te încurajează, să încerci ceva nou, să ajuți un prieten când are cea mai mare nevoie de tine. Asta cred că vor învăţa copiii din cele 10 povestiri din Cartea Curajului, inspirate din poveştile reale ale unor oameni obişnuiţi”, a declarat scriitoarea Adina Rosetti, autoarea Cărții Curajului prezentă la evenimentul de lansare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod