Călătorii culinare în ton cu gusturile tale

Amintirile vacanței au culoare, miros și gust. Pentru că oriunde ne-ar duce pașii prin lume după obiective turistice, suntem interesați cu toții de cultura gastronomică a țării sau zonei vizitate. Ți-e dor de Mediterana sau de Coasta dalmată? Visezi la o picantă experiență mexicană? Sau poate la rafinamentul franțuzesc? Nici măcar nu trebuie să bați atâta drum ca să te întâlnești ori reîntâlnești cu gusturile. Este suficient să faci cunoștință cu EVA, brandul care din cult pentru pește și respect pentru consumator aduce pe mese variate delicii.

Bogată sursă de proteine și acizi grași Omega-3, cu un gust și o textură care cucerește de la prima degustare, tonul a fost transformat în ingredientul vedetă a trei tipuri de salate EVA: Mediteraneană, Dalmată și Mexicană.
La prepararea lor au fost folosite cele mai bune părți ale peștelui, însă fiecare dintre ele se diferențiază prin combinațiile de legume și mirodenii care le conferă specificul.

Salata de ton Mediteraneană, de exemplu, combină bucățile de ton de înaltă calitate cu suculența legumelor și inconfundabila savoare a uleiului de măsline, pentru a crea și recrea gustul atât de familiar al însoritelor ținuturi. Peștele, lintea, năutul, morcovii, fasolea roșie și măslinele verzi feliate, alintate în salată de mirodeniile care o desăvârșesc, pot constitui oricând un fel principal de mâncare.
Unul sănătos și sățios, colorat și apetisant.

În călătoria ta culinară mai poți poposi în Croația, însoțindu-te cu Salata de ton Dalmată. O combinație savuroasă de bucăți selecționate de ton și fasole albă, morcovi, felii de măsline verzi și mirodenii specifice bucătăriei dalmate, peste care prospețimea sucului de lămâie își pune semnătura.

Cu sau fără sombrero pe cap, poți avea o picantă experiență mexicană la numai o... furculiță distanță. Același delicios și moale ton, de cea mai bună calitate, legume variate și rafinate – fasole roșie, porumb, ardei și morcovi – și discreta atingere a pătimașului chilli, toate s-au reunit pentru a-ți oferi o memorabilă experiență: Salata de ton Mexicană.

Toate cele trei tipuri de salate pot oricând reprezenta o masă pe cât de rapidă, pe atât de practică.
Însă dacă îți dorești un aperitiv rafinat sau o gustare ușoară, Pateul de ton îți va satisface dorința de a mânca dietetic, dar va răspunde și exigențelor tale în ceea ce privește savoarea la care te aștepți. Pentru că Pateul de ton EVA nu este doar fin și foarte tartinabil – fiind preparat numai din fileuri – dar este și 100% natural, fără niciun alt ingredient de natură animală decât ton. Și fără conservanți.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod