Călătorie în țara microbilor

Ne place, când mergem în vizită, să vedem că în casa respectivă totul este perfect aranjat, fiecare lucru este pus la locul lui și peste tot miroase a curățenie. Aplicăm locuinței, pe loc, eticheta „Curat, de poți să lingi pe jos!”. Însă, deși sună jucăuș expresia, este indicat să ne oprim aici și să nu facem în niciun chip așa ceva, chiar dacă am fi tentați să credem că se poate. Ceea ce putem percepe cu privirea, nu are nicio legătură cu MiseryLand (Țara Microbilor), pentru că acest ținut se ascunde perfect, exact în fața noastră, precum se ascundea misterul în serialul Twin Peaks, unde niciodată „lucrurile nu sunt ceea ce par a fi...” Cu adevărat alarmant este atunci când se vede cu ochiul liber că lucrurile nu stau deloc bine: deranj și dezordine, praf, murdărie, grăsime pe pardoseli, faianță și, surpriză, chiar și pe obiecte despre care nici prin cap nu v-ar fi trecut că pot fi adevărat bombe de microbi.

 

Așadar, ce-ați zice să facem o mică excursie de recunoaștere prin MiseryLand? În primul rând cetățenii acestei țări, microbii, sunt microorganisme ce pot fi întâlnite, practic, peste tot: aer, apă, sol, organisme vii, mâncare, suprafețe orizontale, verticale, plane sau neplane, etc... Mare țara, nu? O mare parte dintre microbi nu au un potențial dăunător pentru om, trăiască poliția sistemului imunitar, capabil să protejeze organismul de infecții... Dar găsim numeroși locuitori din Miseryland care ne pot afecta: virusurile şi bacteriile! Din cauza lor putem avea infecții urinare, tuberculoză, răceală, gripă, herpesuri, toxiinfecții alimentare, faringită și altele. Însă până să aflăm cum contracarăm și acești inamici periculoși, adevărați interlopi pentru sănătatea noastră, hai să cunoaștem principalele zone sau „oraşe” din această țară neplăcută, care, din păcate, are granița lângă casa noastră - iar uneori încearcă să ne invadeze teritoriul și să ne cucerească!

Capitala, doamnelor şi domnilor, este Vasul de toaletă, cu 500.000 bacterii / cm pătrat.
Urmează cel mai mare oraș din Miseryland: Buretele de bucătărie cu 50.000 de astfel de locuitori pe cm pătrat. Apoi Cada cu 18.000 microbi / cm pătrat și, în fine, orașele mai mici: Chiuveta de bucătărie 2.700 microbi / cm pătrat, Robinetul de la bucătărie 2.050 / cm pătrat, Robinetul de la baie 400 / cm pătrat, Blatul de bucătărie 70 / cm pătrat, Coşul de gunoi 60 / cm pătrat, Uşa frigiderului 50 / cm pătrat, Intrerupătorul de la baie 30 / cm pătrat şi Telecomanda 10 / cm pătrat.

Vă vine să credeți sau nu, per total, adăugând acestor aglomerări de bacterii și suprafețele corespunzătoare (pardoseli, gresie și faianță), ajungem la concluzia că bucătăria este focarul numărul 1, iar baia este pe locul 2! Încă v-a rămas gândul la nevinovatul burete de bucătărie, nu-i așa? Atunci, e simplu: va propunem să-l schimbați mai des! Rețineți că bureții de bucătărie, cârpele sau ștergarele și lavetele umede sunt principalii furnizori de microbi pentru că, pe aceștia - din cauza porilor și a contactului repetat cu apa și alte diverse lichide sau resturi alimentare - au loc înmulțiri exponențiale ale agenților bacterieni.

Dacă vreți să luptați pentru sănătatea voastră și a familiei, schimbați cât mai des obiectele consumabile de care v-am vorbit mai sus. În plus, ștergeți-le, curățați-le și dezinfectați-le pe celelalte care nu pot fi ușor schimbate sau înlocuite. Și curățați atent pardoselile, cu precădere cele din marile orașe - Bucătărie și Baie - căci pășiți des pe acolo.
Cele trei produse din serviciul PONS sunt capabile să răpună acești inamici neplăcuți și să-i îndepărteze definitiv: Asevi Portocală, Asevi Mio şi Asevi Cian! După ce veți realiza cât de folositori vă pot fi și cât de mult vă pot proteja, nu vă rămâne decât să-i chemați cu încredere în casa voastră!