Bullying-ul în școli (sau fenomenul copii contra copii)

Întrebări ce apar în copilăria mică, emoții în anii de grădiniță sau mari dileme în adolescență – toate sunt analizate și rezolvate pe SuntParinte.ro, comunitatea părinților preocupați de educația intelectuală și emoțională a copiilor lor.

În intimitatea camerei sale – de altfel, cochet amenajată de părinții cu posibilități materiale evidente, dar limitați în ce privește timpul petrecut alături de copilul lor – un adolescent de 14 ani tremură febril la gândul că îl așteaptă o nouă zi de școală. În altă parte, o fată de 15 ani pe care se intuiesc deja primele note ale feminității coapte se teme de întâlnirea cu colegii de clasă. Intră vizibil jenată în „camera de tortură“, cu inima împuținată de spaimă, neștiind cum să facă față valului de șicane venite – culmea! – din partea unor elevi de vârsta ei. Sunt două scenarii ipotetice, dar care, în realitate, se repetă în fiecare zi în școlile din România.

Din motive ce țin de ambianța propriei familii, de backgroundul personal, de gradul fiecăruia de empatie, adolescenții sunt jucători (activi sau pasivi) ai unui joc extrem de periculos: bullying-ul. Definit ca un comportament ostil de excludere sau de umilire a altor indivizi ai grupului, bullying-ul este un fenomen ce aparține unei zone subterane, insuficient cunoscute până nu demult. Lasă răni adânci, aproape imposibil de cicatrizat, cu efecte dureroase chiar și în viața adultă. De cele mai multe ori, victimele agresiunilor fizice sau verbale sunt copii ce ajung să trăiască, din cauza colegilor de școală, amicilor din spațiul privat etc., emoții negative traumatizante. Rușinea, frica sau durerea în plan fizic sunt potențate de faptul că ele sunt experimentate în public, voluptatea agresorului fiind tocmai aceea de a-și umili victima în fața grupului. Motivul e simplu: pentru a se valida pe el însuși.

Primul pas de identificare a fenomenului începe de acasă, printr-o relație sănătoasă între copii și părinți. Psihologii îi sfătuiesc pe cei din urmă să calibreze ecuația carieră-viață de familie și să petreacă, în mod constant, timp alături de copiii lor. În acest fel, adultul recunoaște încă de la început eventuale schimbări ale comportamentului adolescentului (apatie, anxietate, nervozitate, inapetență, oboseală etc.) și poate lua măsurile potrivite.
 
La rândul lor, dascălii pot apela la metode dintre cele mai diverse pentru a informa adolescenții despre bullying, atrăgând în primul rând atenția asupra unui fapt elementar: agresivitatea este întotdeauna o mască, în spatele căreia stă frica, neacceptarea, slăbiciunea „călăului“  – toate ascunse sub vălul unei aparente puteri. Jocuri de rol (prin care adolescenții să înțeleagă că agresorul este, în fapt, un individ rănit, dar și să conștientizeze ei înșiși postura în care se expune victima), dezbateri la orele de dirigenție sau întâlniri cu psihologii – sunt doar câteva din modurile prin care educația în România s-ar putea reconfigura din temelii.