Orice părinte își planifică vacanța în funcție de vârsta copiilor, de nevoile și de dorințele lor. Iar această vară nu trebuie să facă excepție de la regulă în ce-i privește pe cei mici, însă le poate oferi și părinților vacanța de vis pe care și-o doresc, iar Malta este o destinație perfectă. În plin sezon estival, copiii se bucură gratis de vacanță, iar distracția este garantată pentru întreaga familie.
Părinții beneficiază de oferte
și distracții de care să bucure pe tot parcursul unei vacanțe relaxante
și fără griji. Plaja îi așteaptă cât e ziua de lungă pentru baie și castele de nisip, la fel și parcurile tematice, unde cei mici se întâlnesc cu eroii lor preferați.
Mellieha este una din zonele turistice preferate de familiile care au copii, datorită diversității de activități disponibile pe durata întregului concediu. Maltezii iubesc copiii, așa că nu trebuie să fiți surprinși dacă atunci când sunteți încărcați cu bagaje un localnic se va oferi să vă dea o mână de a ajutor. Restaurantele și hotelurile sunt și ele family-friendly, oferind numeroase servicii pentru cei mici, de la preparate special, până la zone amenajate și cluburi de joacă sau piscine. În afară de distracția de la malul mării de care toți copiii se bucură la maximum, puteți opta pentru plimbări în natură, explorarea muzeelor și monumentelor istorice, pline de povești cu cavaleri, pentru vizite la cluburile sportive de călărie, spre exemplu, dar și la parcurile acvatice sau zoologice.
În frumoasa stațiune Anchor Bay, cu ape limpezi de jur împrejur, veți găsi Parcul Popeye Village, un loc de poveste care a fost platoul de filmare al renumitului muzical cu același nume, din 1980, în care a jucat celebrul actor Robin Williams. Aici, cei mici se pot întâlni cu Popeye Marinarul, care le va aminti cât de folositor este spanacul din alimentație, și se pot distra în zonele cu bărci colorate, tobogane și trambuline. Mai mult, vor face cunoștință cu Olive, preferata lui Popeye și se vor putea fotografia alături de cei doi eroi. Pe scurt, pe malta.ro, în loc de trei vacanțe veți plăti doar două, dacă mergeți cu un copil care nu a împlinit 13 ani, cu condiția să-l cazați cu dumneavoastră în cameră. Restul e distracție malteză! Tarifele speciale pornesc de la 380 euro/adult/ 7 nopti cazare cu mic dejun inclus, la hotelurile Pergola 4* si Solana 4*, avion, transfer hotel –aeroport si retur, asistenta turistica in limba roman, incepand cu data de 05.05.2016. Mai multe detalii pe: www.malta.ro.
© Copyright:
Posteaza comentariu