Băneasa Shopping City acordă premii celor mici pentru timpul petrecut la cumpărături

În perioada 6 - 16 septembrie, Băneasa Shopping City vă așteaptă cu premii pentru cei mici pe măsura timpului petrecut la cumpărături de cei mari. Astfel, la fiecare 2h30min petrecute în centrul comercial, copiii vor câștiga premii de la Lego și Noriel care să le răsplătească răbdarea!

Campania de toamnă a Băneasa Shopping City este dedicată familiilor și, în mod special celor mici, pentru a le menține activ interesul la cumpărături. Părinții au mai mult timp pentru a se decide, aleg relaxați dintre ofertele celor peste 300 de magazine, iar cei mici primesc premiile!
“Începutul anului școlar aduce în familie nu numai emoții și motive de bucurie, dar și sesiuni de cumpărături de noi hăinuțe ce trebuie probate sau rechizite colorate ce trebuie atent alese, întotdeauna alături de cei mici.

Însă cum ei își pierd repede răbdarea, ne-am gândit să le-o răsplătim, să îi motivăm chiar, prin premii care sigur îi vor bucura și surprinde.” a declarat Aura Dinu, Director de Marketing Băneasa Shopping City.

La fiecare dintre cele 3 intrări ale Băneasa Shopping City, fiecare copil cu vârsta cuprinse între 0 și 12 ani va primi o brățară pe bază de QR Code unic, care monitorizează timpul petrecut alături de părinți la cumpărături.
Cei mici vor primi garantat câte un premiu în baza brățărilor și a bonurilor de cumpărături în valoare de minim 200 de lei.

Surprizele campaniei le vor îndulci celor mici așteptarea sau chiar îi vor transforma din cei mai aspri critici în cei mai curioși exploratori, alături de părinții lor.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook Băneasa Shopping City.