Art Safari Kids continuă în 2018: Copiii sunt invitați să descopere arta românească

Art Safari Kids, programul educațional al Art Safari București, un eveniment unic ca amploare dedicat artei din România, invită și anul acesta copiii să descopere arta românească și marii pictori români.
Timp de 10 zile, în perioada 11-20 mai, în Piața George Enescu din Capitală, copiii sunt invitați să ia parte la ateliere de artă interactive și tururi ghidate, pe un traseu expozițional în cadrul Art Safari desenat special pentru ei. Școlile și grădinițele care vor alege să viziteze Art Safari în săptămâna „Școala Altfel” vor beneficia de programe personalizate. 

Programul educațional Art Safari Kids, susținut pentru al doilea an consecutiv de Metropolitan Life, se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta, să interacționeze cât mai des cu aceasta și să îi învețe lucruri noi, într-un mod interactiv, despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români. 

„Arta este o pasiune care se descoperă și se cultivă din copilărie.
Din dorința de a aduce arta mai aproape de copii, de a le face cunoscută istoria artei românești și de a-i învăța să îi înțeleagă frumusețea s-a născut Art Safari Kids. Continuăm să traducem arta pe înțelesul celor mici, provocându-i să creeze printre tablouri și ghidându-i pe un traseu expozițional desenat pentru ei, unde vor avea șansa să-i descopere pe Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Ion Țuculescu și mulți alți pictori români celebri.” (Ioana Ciocan, director Art Safari București). 

„Este al doilea an în care ne alăturăm acestui demers artistic, în calitate de susținători ai Art Safari Kids. Ne bucură foarte mult faptul că părinții sunt tot mai deschiși la a oferi copiilor acces la artă și la educație, depășind barierele formale.  Este important pentru noi să investim în dezvoltarea noilor generații.
Cu acest obiectiv am pornit la drum și susținem programele de educație destinate copiilor și tinerilor. Pentru că ne dorim ca ei să aibă acces la informație de la o vârstă fragedă, să fie mai bine pregătiți în viață și să facă alegeri mai bune pentru viitorul lor.” (Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life)

Ateliere de creație, tururi ghidate și programe pentru „Școala Altfel”

Atelierele de creație vor avea loc într-un spațiu dinamic, decorat cu instalații, care să ofere un cadru potrivit apropierii de artă. În funcție de grupa de vârstă, pot fi alese diferite tematici: ateliere dedicate pictorilor români Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu - pictură pe șevalet, tehnici de artă populară, pictură pe tricouri, simboluri românești pictate pe traiste, sculptură și modelaj cu tematică Brâncuși, ateliere de artă decorativă și multe altele.
Atelierele durează 55 de minute și au loc loc zilnic, după următorul program: luni-vineri, între 17:00-21:00, sâmbătă-duminică, între 12:00-21:00. Înscrierea prealabilă la ateliere este obligatorie și se poate face pe email (kids@artsafari.ro). 

Pe lângă ateliere de creație, copiii vor avea parte de tururi ghidate în cadrul Pavilionului Muzeal „Natural-Cultural”, care cuprinde artă românească de patrimoniu. Copiii vor avea ocazia să descoperă în premieră și colecția de artă BCR, expusă pentru prima data publicului larg din România. Printre tablourile care se vor regăsi pe traseul destinat copiilor se regăsesc opere ale lui Iosif Iser, Camil Ressu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Ștefan Luchian, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Dumitru Ghiață, Horia Bernea, Alexandru Ciucurencu, Henri 
H. Catargi, Samuel Mutzner, Jean Alexandru Steriadi, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Eustațiu Stoenescu, Octav Băncilă și Max Arnold.
Tururile ghidate vor fi realizate de elevii Complexului Educațional Lauder-Reut și British Council.

Școlile care aleg să viziteze Art Safari Kids în cadrul săptămânii „Școala Altfel” pot beneficia de program personalizat, în prima parte a zilei. De altfel, „Școala Altfel” la Art Safari Kids aduce numeroase avantaje pentru școli, grădinițe sau grupuri organizate, printre care intrare liberă pentru grupurile de copii până în 12 ani, intrare liberă pentru însoțitorii de grup (maximum 3 pers/grup). 

Mai multe detalii despre programul Art Safari Kids pot fi găsite pe www.artsafari.ro/asb-kids/. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod