„Arctic prezintă funcții din viața ta” printr-o nouă campanie de imagine

Arctic, brand aflat în topul preferințelor românilor de aproape 50 de ani, lansează campania „Arctic prezintă funcții din viața ta” și aduce în prim-plan funcțiile aparatelor electrocasnice într-o manieră inedită. Aproape de familiile românilor și cunoscând obiceiurile și tradițiile acestora din interior, Arctic este un brand apreciat pentru calitatea produselor, pentru expertiza în domeniul electrocasnicelor, dar și pentru faptul că s-a adaptat constant nevoilor consumatorilor, inovând și dezvoltând permanent portofoliul de produse în acord cu evoluția pieței.

„Noua campanie vine în continuarea platformei Știm familiile de români din interior și face trecerea spre o abordare orientată către tehnologie. Am fost dintotdeauna aproape de familiile de români, de aceea știm că momentele petrecute alături de cei dragi sunt foarte importante.
A venit ca un pas firesc pentru noi ca funcțiile și tehnologiile electrocasnicelor Arctic să țină cont de nevoile consumatorilor noștri, astfel încât să le permită să petreacă timp de calitate împreună. Arctic este prezent constant în topul celor mai puternice brand-uri din România datorită faptului că a fost și continuă sa fie un etalon în materie de tehnologie, oferind în același timp un raport calitate-preț optim
”, a declarat Daniela Costi, Brand Manager Arctic.

În cadrul campaniei au fost dezvoltate materiale video aferente fiecărei categorii, dar și pentru comunicarea beneficiilor reprezentate de extragaranție. Video-urile sunt găzduite de un landing page dedicat, iar campania este activă pe website, pe platformele de social media ale brand-ului, pe blog, pe stații de radio naționale cu audienta ridicată, precum și la retaileri.

    
„Arctic este un brand ce se reinventează permanent, atât la nivel tehnologic, dar și la nivel de abordare. Faptul că românii știu că produsele noastre vin cu cel mai bun raport calitate-preț ne-a determinat să mutăm dialogul și mai mult în zona de tehnologie. Pentru această campanie am implementat și un mod nou de lucru: Working in Squads - format din echipe cross funcționale atât pe verticală cât și pe orizontală. Acest mod de lucru ne-a ajutat să creștem agilitatea și să dezvoltăm în timp real procesul de îmbunătățire a performantei campaniei. Din echipa de campanie fac parte agențiile: Publicis Dialog – lead agency, Infinit Solution – digital agency și Stereotip – producție video, avându-l pe Andrei Tănase în rolul de regizor”, a declarat Gabriel Eremia, Marketing Director Arctic.

Arctic este cel mai cunoscut brand în ceea ce privește notorietatea spontană și cea asistată*, precum și lider de volum în piața de electrocasnice din România**.
Brandul oferă o gamă completă de peste 160 de produse, de la aparate frigorifice, mașini de spălat rufe sau vase, uscătoare de rufe, aragaze și hote, până la electrocasnice încorporabile (plite și cuptoare), dar și un pachet complet de servicii.

Arctic deține cea mai mare rețea de service cu acoperire la nivel național, ce asigură consumatorilor servicii de calitate pe întreaga durată de viață a produselor, alături de consultanță specializată. În plus, produsele Arctic beneficiază de cinci ani garanție, iar consumatorii au posibilitatea de a le testa timp de 45 de zile.

Anul acesta, Arctic a fost declarat, în cadrul studiului ICEARTIAS Best Buy Award, drept brandul ce oferă cel mai bun raport calitate-preț. Certificarea a fost acordată ca urmare a răspunsurilor oferite de un eșantion reprezentativ la nivel național, de 1.200 de români.
Respondenții au fost întrebați care este brand-ul de electrocasnice care oferă cel mai bun raport calitate-preț din România, în topul preferințelor fiind votat brand-ul Arctic. Misiunea studiului ICERTIAS Best Buy Award este de a cunoaște experiențele utilizatorului și percepțiile referitoare la produsele și serviciile despre care aceștia consideră că oferă cel mai bun raport preț-calitate.

*Conform studiului cantitativ Ipsos, Martie 2019.
**Conform studiului cantitativ GFK, Mai 2019.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod