Arctic aduce în prim-plan funcțiile produselor printr-o mini serie de animații video

Arctic invită utilizatorii să descopere într-o manieră inedită funcțiile și tehnologiile produselor care aduc un plus de confort, calitate și funcționalitate în viața de zi cu zi.
În parteneriat cu VÂNĂ Animation Studio, brandul lansează o serie de animații prin care electrocasnicele și funcțiile acestora devin adevărate personaje, într-o lume a lor, în care noi, oamenii, suntem personaje secundare, care le tratează ca pe adevărați membri de familie.

„Electrocasnicele fac parte din viața de zi cu zi a familiei, ne ușurează munca și într-un fel, ne completează acțiunile. Prin acest proiect, vrem să scoatem în față funcțiile acestor parteneri de zi cu zi, pe care, de multe ori nici nu apucăm să le descoperim. Ce ar fi prima zi de școală pentru părinți, dacă nu ar avea aproape fierul de călcat? Ce ne-am face cu toate petele de pe hainele celor mici după petrecerea de Halloween? Acestea sunt cateva dintre întrebările la care răspundem în seria de animații video. Brandurile noastre țin pas cu tehnologia și sunt mereu alături de clienți pe toate platformele”, a declarat Gabriel-Adrian Eremia, Digital and Customer Marketing Manager Arctic, Beko și Grundig.

Primul episod al seriei a fost lansat odată cu începutul anului școlar.
Este un eveniment important, care pentru copii înseamnă finalul vacanței, reîntâlnirea cu prietenii, dar pentru părinți însemnă haine noi, spălat și călcat. 

Seria continuă pe pagina de Facebook Electrocasnice Arctic cu episoade dedicate momentelor de suspans de Halloween, surprizelor de Black Friday, sărbătorii de 1 decembrie, clipelor de neuitat din ziua de Crăciun sau bucuriei care ne este adusă de începerea unui an nou.

Personajele create sunt unele puternice, cu personalitate și foarte bine conturate. Au prins viață cu ajutorul VÂNĂ Animation Studio, un studio de creație specializat în animație, povești scrise și ilustratie.

Familia
O familie tânără, cu un copil în primii ani de școală. Activă, dar reticentă când vine vorba de experiențe noi, familia încearcă să își depășească în fiecare zi limitele.

Tatăl
O persoană visătoare, cu o viziune idealistă asupra lucrurilor.
Îi place să își ajute soția și să-l implice și pe mezinul familiei. De cele mai multe ori, intențiile lui se transformă în întâmplări amuzante pentru oricine privește din exterior, dar nu neapărat și pentru soție. 
Consideră că el este responsabil de educația sportivă a băiatului și ia foarte în serios acest lucru. Simte că și gătitul este sarcina lui. 

Își pune întrebări despre viitor, despre trecerea timpului, însă, de obicei le rezolva pe toate cu o glumă. Un personaj dedicat, însă nu atât de orientat către carieră. 
Este o persoană pe care te poți baza, pentru care soția și copilul sunt pe primul plan. 

Copilul
La cei opt ani și jumătate ai lui, este un băiețel foarte înalt și bine legat, mulțumită preocupării tatălui pentru educația sportivă.

Îi place să se simtă complice la tot felul de activități: surprize pentru mamă, gătit, jocuri casnice inventate de mamă.

Speculează slăbiciunile părinților și știe cum să îi mulțumească pe fiecare în parte, pentru a fi mereu în avantaj.

Începe să fie preocupat de cum arată, ce haine și încălțăminte poartă, ce poze pun parinții cu el pe internet, mai ales că de acum are și el smarthphone, nu doar tabletă.
Îi place sportul, dar nu știe cum să îi spună tatălui că ar vrea să încerce și dansul. 

Mama

Aproape mereu ocupată și în căutarea echilibrului.
O persoană care aparent știe ce vrea și se crede ambițioasă. Își dorește mult să îndeplinească cât mai multe sarcini pentru familie. Este o mamă care se abține să își ocrotească prea mult băiatul pentru a nu-l răsfăța, dar sfârșește prin a îi oferi totul.

Este farmacist în laborator, iar curățenia este obsesia ei. Este carismatică, dar cam stângace la sporturi.

„În proiectele noastre, ne bazăm pe un principiu destul de simplu: să ne facem treaba cât putem de bine și să fim cât mai deschiși și onești. Cu echipa de la Arctic avem o chimie foarte bună și am reușit să ne aliniem rapid în jurul acelorași valori și obiective. 
Când am intrat în pâine, ne-a ajutat foarte mult faptul că oamenii de la Arctic au fost foarte sinceri cu cine sunt ei ca brand, cine le este publicul și cam care sunt limitele de umor cu care consumatorii lor ar rezona”, a declarat Anca Manolache, Writer & Scriptwriter, VÂNĂ.