Andreea Raicu a lansat cartea „Descoperă-te” în cadrul unui eveniment plin de mister

Lansarea noii cărți a Andreei Raicu, „Descoperă-te”, apărută la Curtea Veche Publishing, a trimis sutele de invitați în cele mai ascunse colțuri ale subconștientului.
În cadrul unui eveniment unic, ținut secret până în ultimul moment, toți cei prezenți au avut ocazia de a parcurge un traseu inițiatic cu scopul descoperirii de sine și al înfruntării celor mai ascunse temeri. În cartea sa, Andreea Raicu vorbește despre călătoria spre echilibrul de sine, descoperind frumusețea autentică printr-un stil de viață sănătos și o continuă dezvoltare personală. Proiectul a fost susținut de Vichy și organizat cu sprijinul partenerilor Martini, Memorabilia, Interbelic și Linea Closer to the Moon.

Invitați unul și unul la evenimentul dedicat noii cărți a Andreei Raicu, „Descoperă-te”, desfășurat pe 10 octombrie la Linea Closer to the Moon: presă, vedete TV, precum și membri ai comunității online andreearaicu.ro, au fost de acord să participe la un eveniment misterios, fără a ști că este vorba despre o lansare de carte. Cu toții au avut parte de o surpriză de proporții când au aflat că, pentru a depăși tumultul interior și a ajunge la un stil de viață armonios, trebuie să ia parte la un proces inițiatic unic.
Aceștia au stat față în față cu temerile și tentațiile pentru a se descoperi, într-un final, pe ei înșiși. Călătoria prin subconștient le-a făcut cunoștință invitaților cu Anorexica, Narcisistul și Culturistul. 

Conceptul traseului prin subsolul clădirilor istorice din centrul Bucureștiului a fost gândit de regizorii Radu Pocovnicu și George Dușu și a culminat cu pătrunderea în spațiul luminos al unuia dintre localurile cele mai cochete din București, unde au fost întâmpinați de Andreea Raicu, care a oferit autografe și a vorbit despre carte alături de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing. Printre invitați s-au numărat Virgil Ianțu, Laura Cosoi, Andreea Esca, Dana Războiu, Stephan Pelger, Dragoș Bucurenci, Andreea Berecleanu, Monica Bârlădeanu, Gaspar Gyorgy, Amalia Enache. Evenimentul a fost organizat și cu sprijinul agenției 2activePR.

Mesajul pe care Andreea Raicu și Curtea Veche Publishing îl transmit prin intermediul cății „Descoperă-te” este unul simplu de enunțat, însă de multe ori dificil de atins.
Împlinirea nu stă în relația cu cântarul, frumusețea autentică nu își dă întâlnire cu bisturiul, iar micile lucruri pe care oamenii le consideră defecte fizice au mai mult farmec decât perfecțiunea construită ca un castel din farduri, fond de ten și pudră. Andreea Raicu a dat lupta încrâncenată pentru imaginea fără cusur de pe ecrane și din revistele glossy pe bucuria neprețuită de a fi ea însăși, în echilibru cu propriul corp și spirit. Cartea te invită să o iei de mână pe Andreea așa cum ai face cu o prietenă dragă și să răspunzi chemării ei de a savura cu nesaț călătoria către ceea ce vrei să devii, cu mult mai de preț decât goana cea de toate zilele spre închipuita fericire.

„E important să învățăm să ne găsim liniștea interioară, să ne oprim și să vedem ce este înăuntrul nostru, să ne întrebăm ce ne place, ce ne dorim, ce ne face fericiți.” – Andreea Raicu.
Andreea Raicu a intrat în lumina reflectoarelor în 1995, când a devenit prima româncă laureată a galei Elite Model Look de la Seul.
Au urmat 20 de ani de carieră în televiziune, producții precum Big Brother sau Megastar și o activitate bogată în zona de fashion și frumusețe, care ne-au înfățișat-o ca pe o figură etalon în ceea ce ține de modă, stil și eleganță. De-a lungul anilor presărați cu căutări, încercări și multe experiențe, Andreea a descoperit că există o altă lumină, capabilă să o pună valoare și să o facă să se simtă mai bine și mai liberă, decât cea a reflectoarelor – o lumină pe care o poartă mereu cu ea. Numită în 2015 Ambasador al Solidarității Internaționale, mind&body coach, autoare, cu nenumărate discursuri TEDx la activ, are propria revistă online prin care inspiră milioane de femei să trăiască în echilibru cu ele și să capete curajul să aibă o viață conform dorințelor lor, și nu ale celor din jur.
Andreea ține cursuri de mindfulness, facilitează meditații și vorbește mult despre feminitate împlinită nu atât prin perfecțiunea formelor, cât prin armonia interioară, grija și dragostea pentru propria persoană, prin bucurie, prietenie și recunoștință.