Adela Diaconu susține cauza copiilor cu autism

Adela Diaconu, a invatat de la viața că responsabilitatea şi generozitatea sunt garanţia surâsului. "Anul acesta, de ziua mea, am ales să dăruiesc bine, zâmbete și bucuria de a fi împreună copiilor cu nevoi speciale! Cred cu tărie ca fiecare dintre noi putem schimba în bine lume pe care o clădim! Că putem fi mai buni, mai toleranți și să apreciem ceea ce viața ce oferă pas cu pas! Cred în minuni și-n oameni buni, în iubire și speranța de mai bine! La Asociația Rază de Speranță din Brașov am descoperit o lume specială, a copiilor și a tinerilor cu autism, a familiilor și terapeuților lor.
Zi de zi, clipă de clipă ei străbat un drum anevoios către recuperare, dar ne învață cu sinceritate și iubire că minunile sunt lângă noi! Iubesc oamenii și copiii, iar acum m-am alăturat cu determinare și empatie cauzei Asociației Rază de Speranță! Împreună am pornit pe drumul de a schimba mentalități și vieți! Dragii mei prieteni, anul acesta, am ales să îmi donez ziua de naștere copiilor speciali! Astfel, urare, cadou, floare se poate concretiza într-o donație pentru cei peste 80 de copii și tineri cu autism care beneficiază de serviciile organizației brașovene.
RO77 RNCB 0053 1303 4416 0001, deschis la BCR Braşov - Asociația Rază de Speranță.
", spune vedeta TV.

Adela Diaconu susține si de ziua ei de nastere (6 aprilie) cauza copiilor cu autism. După ce a prezentat și susținut Balul caritabil ''Inimi Albastre”, alături de vedete precum Elisabeta Lipă, Doina Melinte, Monica Iagăr, Ilie Năstase, Mihai Leu, Paula Seling, Monica Roșu, Dana Săvuică și Nausica (ce au participat și donat obiecte personale care au fost vândute la licitația organizată în cadrul balului), Adela a fost si imaginea campaniei ”Direcționează 2% din impozitul pe venit către Asociația Raza de Speranță”, iar acum si-a donat ziua de nastere pentru a strange fonduri pentru cei care au nevoie.

Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de mediu, de situația socială sau economică, de apartenență religioasă sau etnică.
A devenit maladia cu cea mai mare rată de creștere, mult mai frecventă decât toate formele de cancer sau de SIDA luate la un loc. Adela Diaconu a reușit în ultimii 11 ani să îmbine cu succes iubirea pentru tenis cu profesia de jurnalist și cu pasiunea sa pentru modă. S-a remarcat în mass-media naţională şi locală (în Brașov) ca producător şi realizator al emisiunilor „BV 01 ADE”, ” FASHION KIDS”, ”COOKING SHOW” de la postul Nova TV, dar și prin organizarea unor evenimente culturale și de modă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod