La nivel mondial, doar 20% dintre copii știu care este cantitatea zilnică recomandată de fructe și legume, în timp ce în România procentul se situează la 7,8%
Beko, lider al pieței de electrocasnice din Europa, a prezentat rezultatele unui sondaj global care dezvăluie un decalaj în ceea ce privește cunoștințele și interesul copiilor față de o alimentație sănătoasă în comparație cu interesul și cunoștințele lor despre fotbal.
Beko, cu sprijinul partenerilor FC Barcelona, Fundația Barça și UNICEF, a chestionat luna trecută peste 13.500 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani din 18 țări, inclusiv România. Rezultatele arată că cei mici sunt în mod semnificativ mai bine informați despre fotbal decât despre alimentația sănătoasă, iar atunci când vine vorba de a face alegeri alimentare sănătoase, ele pot fi influențate pozitiv.
La întrebarea de ce consumă alimente sănătoase, peste două treimi dintre copiii din toate cele 18 țări au spus că fac acest lucru deoarece înțeleg că este bine pentru ei. În același timp, 80% dintre aceștia au declarat că ar fi mai interesați să mănânce alimente sănătoase dacă eroul sau modelul lor ar face același lucru.
Peste 70% dintre copii cunosc numărul de jucători dintr-o echipă profesionistă de fotbal, dar numai o cincime dintre aceștia au știut numărul de porții recomandate de fructe sau legume pe care ar trebui să le mănânce în fiecare zi. Copiii din Franța și din Regatul Unit au dat un exemplu impresionant omologilor lor globali, 78% și 68% dintre copii răspunzând corect în comparație cu SUA (16%), Brazilia (11%), Rusia (9%) sau România (7,8%)
Beko înțelege că este posibil ca cei mici să aibă nevoie de o mână de ajutor de la eroii lor pentru a-și aprofunda cunoștințele despre o alimentație sănătoasă. Inițiativa „Eat Like a Pro" lansată de Beko își propune să inspire copiii să mănânce cel puțin la fel de sănătos precum eroii lor. Promovând online rețetele sănătoase preferate ale jucătorilor FC Barcelona, Beko își dorește ca familiile din întreaga lume să fie inspirate să le prepare acasă.
Campania "Eat Like Pro", derulată în parteneriat cu UNICEF și Fundația Barça, a fost lansată anul trecut, având misiunea de a contribui la combaterea fenomenului global de obezitate infantilă și de a-i ajuta pe părinți și copii să conștientizeze importanța unei alimentații sănătoase.
După ce a obținut sprijin din partea eroilor FC Barcelona într-o campanie online de impact, al cărei succes este recunoscut și prin intermediul premiului câștigat ulterior, Beko a donat 1 milion de euro pentru a finanța șase programe UNICEF în America Latină care sprijină copiii, părinții, școlile și guvernele în vederea adoptării unei alimentații sănătoase. Programele vizează peste 500.000 de copii.Odată cu prezentarea rezultatelor studiului, Beko lansează și un clip cu Gerard Piqué, jucătorul FC Barcelona și ambasadorul Eat Like a Pro, în cadrul căruia interacționează cu un grup de copii și le testează cunoștințele despre fotbal și mâncare, ocazie cu care își expune propriile obiceiuri alimentare sănătoase.
Deși 7 din 10 copii declară că ar prefera să se perfecționeze în materie de fotbal decât să învețe ceva nou despre alimentația sănătoasă, Beko este determinat să încurajeze copiii să urmeze exemplul eroilor de la FC Barcelona pe această temă.
„Prin această nouă etapă a inițiativei Eat like a Pro, dorim să ne întărim angajamentul de a lupta împotriva obezității infantile, împreună cu FC Barcelona, Fundația Barça și UNICEF.
Copiii din România sunt printre ultimii în ceea ce privește cunoștințele despre o alimentație sănătoasă, dar ne bucurăm că sunt printre primii în ceea ce privește influența pozitivă pe care eroii lor ar putea să o aibă. Rezultatele studiului ne confirmă că mai avem mult de lucru, dar în același timp ne determină să continuăm această inițiativă, inspirând părinții și copiii să adopte o alimentație sănătoasă”, a declarat Gabriel-Adrian Eremia, Marketing Director în cadrul Arctic.„Organizația UNICEF este preocupată de creșterea incidenței obezității infantile din întreaga lume. Promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor pentru a inversa această tendință îngrijorătoare este de o importanță capitală. Parteneriatul nostru cu Beko și FC Barcelona face parte din strategia UNICEF de a normaliza alimentația sănătoasă și stilul de viață activ în rândul copiilor și adolescenților din întreaga lume”, a completat Roland Kupka, Senior Advisor pentru Nutriție la UNICEF global.
„Când eram tânăr, nu mă interesa alimentația sănătoasă.
Îmi păsa numai de fotbal, dar acest lucru s-a schimbat când m-am alăturat echipei Barça și am început să învăț de la nutriționiștii echipei. Este fantastic să văd pasiunea pentru fotbal în rândul copiilor din întreaga lume și să știu că eu și colegii mei le-o inspirăm. Avem un rol important și în a determina copiii să mănânce sănătos și sunt bucuros că pot face acest lucru prin intermediul inițiativei Beko Eat Like A Pro”, a încheiat Gerard Piqué, jucător la FC Barcelona.