60 de copii cu rezultate deosebite la învățătură, de la Școala Gimnazială ”Udriște Năsturel” din Hotarele, județul Giurgiu, și-au început vacanța cu o surpriză pregătită de chef Jakob Hausmann. De aniversarea celor 60 de ani, chef-ul i-a adus în centrul gastronomiei bucureștene, a gătit pentru ei și le-a arătat care este conduita potrivită într-un restaurant de lux: de la regulile de igienă, cum să se adreseze personalului, care este ordinea în care trebuie folosite tacâmurile sau cum să așeze șervetul sau care sunt paharele pentru diferite tipuri de băuturi.
Copiii sunt viitorul. Este o bucurie enormă că am avut onoarea să pot pune un zâmbet pe fețele acestor copii. Am fost crescut cu un cult al mesei și am vrut să ne simțim cu toții astăzi ca într-o familie, să lăsăm telefoanele deoparte, să savurăm mâncarea și să îi învăț pe cei mici puțin din ceea ce știu eu, în speranța că le va folosi măcar o dată în viață, a subliniat chef Jakob Hausmann.
Copiii fac parte din Asociația Maria Holtzhauser, care are în grijă familii defavorizate din șase județe, precum și din București. Ne-am gândit să fie ca un fel de premiu pentru ei, să petreacă o zi de poveste la București, iar inițiativa chef-ului Jakob de a-i primi în casa lui a fost minunată, sunt copleșiți de ce văd, dar este important pentru ei să și învețe, e o lecție de conduită. Cum totul se desfășoară sub sloganul #masăbunăîmpreună, ne-am gândit să aducem la București și o parte dintre mamele care s-au chinuit și ele alături de ei să obțină rezultate bune la învățătură, a subliniat Maria Holtzhauser.
Jakob Hausmann, chef la Mica Elveție, a ales România în 1991 și câțiva ani mai târziu a deschis, în Centrul Vechi din București, unul dintre primele restaurante de lux - Mica Elveție. A prezentat nenumărate show-uri de televiziune și este autorul a patru cărți de bucate. Este îndrăgostit de România și de români.