Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, Gala Premiilor UCIN 2018, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, va avea loc pe 28 mai 2018, la Teatrul Național București și va fi în sine un spectacol, reunind pe scenă si pe covorul roșu, într-un cadru deosebit și original, mari nume ale cinematografiei și televiziunii românești.
Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, devenită unul dintre evenimentele marcante ale anului, își propune să celebreze și să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume și au adus o contribuție importantă în industria cinematografică.
Evenimentul exclusivist va avea peste 500 de invitați de renume - personalități, vedete și oameni de cultură, de cinema și de televiziune. Programul va fi o surpriză atât pentru publicul din sală cât și pentru telespectatori, întregul spectacol fiind înregistrat și difuzat de Televiziunea Română.
Nominalizările celei de-a 46-a ediții a Galei Premiilor UCIN sunt:
Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor
Fixeur, regia Adrian Sitaru
Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer
Un pas în urma serafimilor, regia Daniel Sandu
Premiul Special al Juriului
Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer
Perfect sănătos, regia Anca Damian
Breaking News, regia Iulia Rugină
Premiul pentru regie
Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Călin Peter Netzer pentru filmul Ana, mon amour
Adrian Sitaru pentru filmul Fixeur
Premiul pentru scenariu
Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Dan Chişu pentru filmul Aniversarea
Anca Miruna Lăzărescu pentru filmul La drum cu tata
Premiul pentru imagine
Andrei Butică pentru filmul Ana, mon amour
Oleg Mutu pentru filmele Perfect sănătos, Vara s-a sfârşit
Pătru Păunescu pentru filmele Limba paternă, Portrete în pădure
Premiul pentru costume
Cireşica Cuciuc pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul 6,9 pe scara Richter
Velica Panduru pentru filmul Aniversarea
Premiul pentru decor
Andreea Popa pentru filmul 6,9 pe scara Richter
Călin Papură pentru filmul Octav
Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul Perfect sănătos
Premiul pentru interpretare feminina
Ela Ionescu pentru rolul Ana din filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi
Diana Cavallioti pentru rolul Ana din filmul Ana, mon amour
Ana Radu pentru rolul Meda din filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
Voica Oltean pentru rolul Simona din filmul Breaking News
Premiul pentru interpretare masculina
Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din filmul Ana, mon amour
Anghel Damian pentru rolul Andrei din filmul Perfect sănătos
Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din filmul Fixeur
Premiul pentru interpretare feminina rol secundar
Diana Spătărescu pentru rolul Anca din filmul Fixeur
Ana Ciontea pentru rolul Maria din filmul Mariţa
Amalia Ciolan pentru rolul Maria din filmul Offstage
Premiul pentru interpretare masculina rol secundar
Ali Amir pentru rolul Aid din filmul Un pas în urma serafimilor
Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din filmul Aniversarea
Adrian Văncică pentru rolul din filmul Ultima zi
Premiul pentru montaj
Cătălin Cristuţiu pentru filmele Breaking News si 6,9 pe scara Richter
Dana Bunescu pentru filmul Ana, mon amour
Ștefan Pârlog pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
Premiul pentru coloana sonora
Mihai Oraşanu pentru filmele Portrete în pădure şi Lovesc, deci exist
Frederic Thery pentru filmul Perfect sănătos
Florin Tăbăcaru pentru filmul Breaking News
Premiul pentru muzica originala "Adrian Enescu"
Marius Leftărache pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Mihai Pocorschi pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
Vladimir Cosma pentru filmul Octav
Premiul pentru scurt metraj de fictiune
Andrei Huţuleac pentru filmul Offstage
Adrian Silişteanu pentru filmul Scris/Nescris
Conrad Mericoffer pentru filmul Cand afară ninge
Premiul pentru film documentar de lung si scurt metraj
Andrei Teodorescu pentru filmul Muzică de petrecere
Francisc Mraz pentru filmul Combinat de ateliere
Andrei Dăscălescu pentru filmul Planeta Petrila
Premiul pentru film de animatie
Sergiu Negulici pentru filmul Splendida moarte accident
Ioachim Stroe pentru filmul Cord
Serghei Chiviriga pentru filmul Cel mai bun client
Premiul pentru film de televiziune
Liviu Tofan pentru filmul Braşov 1987.
Doi ani prea devremeRuxandra Țuchel pentru filmul Memoria fluturilor
Andreea Știliuc pentru filmul Provenţa, paradisul posibil
Premiul de debut Opera Prima "Alexandru Tatos"
Emanuel Pârvu pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
Cristi Iftime pentru filmul Mariţa
Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Premiul pentru machiaj
Dana Roşeanu pentru filmele Aniversarea, Breaking News
Bianca Boeroiu pentru filmul Un pas în urma serafimilor
Christina Paul şi Heike Erstfeld pentru filmul Ana, mon amour
In 2018 Uniunea Cineaștilor din România sărbătorește 55 de ani de la înființare. Asociația Cineaștilor din România a luat naștere în anul 1963, la inițiativa unor cineaști legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan. In 1990, asociația a devenit Uniunea Cineaștilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN care recompensează performanțele cinematografice ale anului anterior.
Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor din România în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Posteaza comentariu