Weekendul acesta se instaleaza ”iarna” in sectorul 6 din Capitala! Ca in fiecare an, Patinoarul Drumul Taberei este primul patinoar in aer liber care isi deschide portile pentru public. Inaugurarea noului sezon de patinaj va avea loc vineri, 30 Octombrie, la ora 18:00.
Deschiderea va fi urmata, Sâmbata de la ora 19:00, de un concert inaugural What’s Up. Tarifele au ramas neschimbate si in sezonul de patinaj numarul 11, astfel, pentru un bilet de acces se platesc 10 lei in timpul saptamânii si 15 lei in weekend, bilet cu care bucurestenii se pot bucura de gheata fara limita de timp, pe parcursul intregii zile.
Patinoarul Drumul Taberei este singurul patinoar din Bucuresti unde nu exista serii de patinaj, cu un singur bilet de acces se poate patina o zi intreaga. Cei care nu au patine proprii si doresc sa inchirieze, o pot face pentru inca 10 lei, tarif valabil pentru oricare zi a saptamânii.
Incepând din acest sezon, pasionatii sporturilor pe gheata vor avea la dispozitie o varianta mai avantajoasa pentru distractie nelimitata, prin achizitionarea abonamentelor. Dintre noutatile acestui sezon mai mentionam extinderea spatiilor de servire, inaugurarea bucatariei proprii, reamenajarea interiorului si reimprospatarea stocului de patine.
Gheata de calitate, atmosfera placuta si vinul fiert sunt atuurile Patinoarului Drumul Taberei, loc preferat in timpul sezonului rece de foarte multi bucuresteni, indiferent de cartierul in care locuiesc.