Retargeting.biz a deschis un sediu în Grecia, iar săptămâna aceasta a lansat noul site al platformei de marketing online automatizat

Retargeting.biz continuă extinderea la nivel european inaugurând recent un sediu în Grecia, iar zilele trecute a lansat noua variantă a site-ului, care de altfel este tradus și în limba greacă. Următorul pas în strategia de dezvoltare a start-up-ului românesc Retargeting.biz este Grecia, țară în care echipa Retargeting a identificat nevoia unor soluții de marketing digital automatizat pentru magazinele online locale.
“Comerțul electronic din Grecia se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare. Ceea ce lipsește însă este dezvoltarea tehnologică, existența de instrumente inteligente pentru a susține potențialul de creștere al acestei industrii. Așadar, extinderea într-o țară cu un asemenea potențial, dar căreia îi lipsesc soluții precum cele oferite de Retargeting a fost un pas cât se poate de firesc. Și răspunsul din partea ownerilor de magazine online ne-a confirmat ca există interes pentru soluții complete de marketing. Tocmai de aceea, recent am deschis un birou în capitala Greciei”, susține Rareș Bănescu, fondator și CEO Retargeting.biz.

Piața de e-Commerce din Grecia este dezvoltată într-o măsură similară cu piața de e-Commerce din România, având o creștere continuă în ultimii ani, în ciuda crizei economice. Targetul  Retargeting.biz în rândul magazinelor online din Grecia este la fel ca și în celelalte țări în care compania este prezentă: magazine medii spre mari, care își doresc o soluție inteligentă pentru  automatizarea eforturilor de marketing, reducerea costurilor și generarea unor venituri din ce în ce mai mari.
 
“În 2019, estimările situează valoarea vânzărilor online în Grecia la aproximativ 4 miliarde de euro, o creștere de 8% față de anul trecut. Iar dintre cei care fac shopping online, 85% aleg magazine locale. Există aproximativ 7.000 de afaceri prezente pe piața de comerț electronic și, deloc surprinzător, cele mai căutate categorii de produse sunt legate de turism, urmate de modă, mâncare și electronice”, completează Rareș Bănescu.

În ceea ce privește noul website, care a fost relansat săptămâna aceasta, a fost gândit și implementat ca un SPA (Single-Page Application), astfel încât să fluidizeze navigarea pe site a utilizatorilor. Cu ajutorul tehnologiei Vue.js, paginile se încărcă instant indiferent de volumul de conținut, oferind o performanță semnificativ mai bună comparat cu alte tehnologii web.

Datorită acestor noi tehnologii s-a reușit realizarea unui website cu un focus mult mai mare pe experiența utilizatorilor, mai ușor de navigat, mai user-friendly, optimizat pentru dispozitivele mobile și cu un conținut mai ușor de parcurs.  
 
Site-ul a fost tradus în română, engleză, ungară și bulgară, iar de acum există tradus și în limba greacă, astfel încât experiența noilor utilizatori din Grecia cu softul Retargeting.biz să fie cât mai facilă.

Realizarea noii versiuni a site-ului Retargeting a fost un proiect în care a fost implicată toată echipa, de la colegii de la marketing, care au creat un design și un conținut care ilustrează foarte bine produsele oferite într-o manieră cât mai accesibilă, până la product owner și la departamentul tehnic.

“La fiecare pas ne-am consultat toți, am analizat ce s-a făcut și ce îmbunătățiri se pot aduce. Pentru că atât produsul, cât și echipa au evoluat considerabil de la ultimul website, ne-am axat foarte mult pe experiența din spate, pe feedback-ul clienților și al partenerilor. Este un proiect la care s-a muncit mult și de care suntem extraordinar de mulțumiți. Chiar credem că este unul dintre cele mai frumoase și rapide site-uri din România”, spun reprezentanții echipei Retargeting.biz.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod