Reintegrarea Moașelor în Sistemul de Sănătate din România

În perioada 11 – 13 mai 2017, în București, va avea loc Conferința Națională “Rolul Moașei în Sistemul de Sănătate din România”, ce va reuni specialiști din domeniul medical, dar și persoane publice ce doresc să se implice în creșterea nivelului de conștientizare al problemelor acute din sistemul de sănătate din România.

Clotilde Armand, om politic, dar și mamă a șase copii, dintre care patru născuți în România, si Maria Șerban, ambasador al Asociației Moașelor din România, consul onorific Calgary, Canada, inițiatorul, prin intermediul Consiliului Britanic România, la Universitatea din Bristol, a primului program de dezvoltare organizațională al Asociației Moașelor din România, vor deschide conferința.  

Câți copii am putea salva de la o moarte prematură sau de la patologii survenite pre și post natal?  Câtor femei le-am putea reda demnitatea și bucuria alături de familiile lor? Și cum ar arăta o Românie mai fericită? La aceste întrebări politicienii sunt chemați să caute soluții, iar reformarea sistemului medical trebuie să prezinte o prioritate în agenda politică.

Asociația Moașelor din România reprezintă un sprijin real nu doar în împlinirea actului medical, în etapa cea mai fragilă a vieții, dar și șansa creșterii nivelului de educație sanitară a populației”, declară Clotilde Armand.   

În condițiile în care România deține în continuare primul loc în ceea ce privește mortalitatea infantilă și maternă în Europa, Asociația Moașelor din România deschide un dialog cu autoritățile și factorii de decizie, dar și cu publicul larg, prin intermediul acestui eveniment. "Cred în moașe și în rolul lor special în educația femeilor din România privitor la beneficiile nașterii naturale și importanței alăptării pentru nou-născut. Cred în necesitatea clarificării aspectelor legislative și educaționale, pentru a reda moașele profesioniste rolul important pe care îl au în îngrijirea maternă și în a le transforma într-o verigă importantă a sistemului de sănătate din România", declară Maria Șerban.

Primele două zile ale conferinței se adresează moașelor, medicilor, asistentelor și altor specialiști din domeniul medical.

Ziua a treia a conferintei, moderată de Simona Dragomir, mamă și realizator al mai multor emisiuni de sănătate, radio și TV, se adresează tinerilor sau viitorilor părinți interesați de modul în care moașele pot contribui la sănătatea mamelor, atât în perioada sarcinii, în timpul nașterii, cât și în perioada postnatală.

Printre temele prezentărilor se numără:

•    Am nascut cu moașă - Otilia Mantelers, Connection Instructor Hand to Hand Parenting
•    Sănătatea perineului - Vania Limban, moașă independentă, Active Center
•    Somnul bebelușului și al copilului mic – Dr. Cristiana Rotariu, pediatru CMI
•    Nașterea în apă – Georgiana Idriceanu, jurnalist, blogger și mamă a doi copii
•    Modalități de purtare ale copilului – Ramona Toncu, HipHip

Medicover, în calitate de partener principal al  Conferinței “Rolul Moașei în Sistemul de Sănătate din România”, va prezenta modul în care moașele sunt integrate în serviciile oferite de spitalul Medicover și va oferi marele premiu al tombolei în care vor fi incluși toți participanții la conferință: un Pachet de Naștere complet la Medicover.

Înscrierea la conferință a specialiștilor și a publicului larg se face prin intermediul celor două formulare prezente pe site-ul Asociației Moașelor din România: www.asociatiamoaselor.org   

La conferință vor participa reprezentante ale moașelor din România, dar și invitate din țările cu cea mai mare rată de succes în ceea ce privește sănătatea maternă și a nou-născutului, cu un sistem de sănătate în care moașele sunt deplin integrate: Olanda, Danemarca, Elveția, Franța și Cehia. Printre invitate se numără: Prof. Maï Le Dû, moașă și profesor École de Sages-Femmes CHRU Tours, Franța; Martina Gisin, Chief Midwife, Basel University Hospital, Elveția; Prof. Dr. Irene Hösli, Head of Obstetrics and Gynecology, Basel University Hospital, Elveția; Nelleke Gosker, moașă, Royal Dutch Organisation of Midwives (KNOV), Olanda; Jette Aaroe Clausen, Senior lecturer, Ph.D., Metropolitan University College, Danemarca.

Moașele reprezintă o soluție pentru mamele ce doresc să nască natural, în cele mai bune condiții, dar și pentru femeile din pături dezavantajate ale societății, care din cauza sărăciei nu au acces la educație și la servicii medicale de calitate.

Conferința va aduce în discuție și această categorie, dar și pe cea a femeilor refugiate, ce se confruntă, în aceeași măsură cu aceste lipsuri, prin prisma situației politice în care sunt implicate. Nour Ibrahim, președinta ONG-ului Seeds for Peace și consilier în Consiliul Național Român pentru Refugiați, va da o voce acestei comunități prezente în România și va aduce în discuție realitatea altor mame din țara noastră, de care nu trebuie să facem abstracție. Eveniment sustinut de eva.ro.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod