Răzvan Vâlceanu, unul dintre cele mai cunoscute branduri de cămăși made to measure și ready to wear pentru femei și bărbați, alături de Atelierele ILBAH, se reunesc într-un parteneriat menit să ofere publicului din România modelul, inspirația și mai ales soluția pentru ca oricine să își poată defini un stil personal corect și de succes. ”Prin acest business nu îmi doresc doar să vând cămăși, ci mai ales să promovez un anumit stil de viață”, spune Răzvan Vâlceanu. În același mod în care sunt realizate și cămășile Răzvan Vâlceanu, acest demers le oferă celor interesați soluții made-to-measure în construirea unui brand personal perfect adaptat stilului individual de viață, profesiei și, de ce nu, afirmării în carieră.
Vedetele care au urmat cursurile Atelierelor ILBAH, precum Anca Țurcașiu, Sore, Roxana Ciuhulescu și multe altele demonstrează că dezvoltarea personală continuă este absolut necesară în evoluția carierei și în consolidarea unei imagini de încredere și de urmat.
Propunerile din cadrul parteneriatului cu Răzvan Vâlceanu includ 3 etape esențiale:
1. Informarea cât mai amănunțită asupra fiecărui aspect definitoriu pentru imaginea exterioară pe care ne-o dorim, începând de la greutatea ideală, la vestimentația, coafura și make-up-ul potrivite;
2. Apelarea la specialiști și la cursuri de dezvoltare personală din domeniile care ne reprezintă cel mai bine;
3. Asumarea unui stil personal unic, dar întotdeauna corect, fiindcă doar așa putem transmite celorlalți încrederea noastră în noi, înainte chiar să vorbim.
“În industria de fashion totul trebuie să arate fascinant, perfect și de cele mai multe ori consumatorii nu au acces la resursele necesare pentru a-și construi asemenea imagini personale, similare celor transmise de modelele din reclame. De aceea, împreună cu Vlad Iliescu, fondatorul Atelierelor ILBAH, am decis să facem un pic mai transparent modul de construcție al unei imagini personale perfecte”, declară Răzvan Vâlceanu.
”Oamenii au o viață agitată și deseori uită să aibă grijă de ei. De aceea, pe lângă consultanța stilistică, îmi încurajez clienții să își construiască o imagine personală corectă din toate punctele de vedere. Mereu am spus și cred că ingredientele indispensabile unui stil de viață împlinitor trebuie să includă obligatoriu dezvoltarea continuă”, mai spune Răzvan Vâlceanu.
Astfel, asocierea dintre un model de reușită în business și design precum Răzvan Vâlceanu și varietatea trainerilor de la Atelierele ILBAH facilitează, acum, accesul publicului larg la instrumentele prin care se construiește un brand personal unic, iar shooting-ul pilot este prima lecție demonstrată.
”Asocierea cu Răzvan Vâlceanu în acest proiect a fost una firească prin prisma stilului de viață pe care îl promovează și a lungii noastre colaborări. Vrem să adăugăm plus valoare serviciilor oferite cursantilor nostri, ne dorim să îi stimulăm să devină autonomi oferindu-le cursuri variate, din diferite nișe creative. Cursanții noștri provin atât din rândul profesioniștilor, al celor care urmăresc o ajustare a carierelor existente sau al celor care pur și simplu sunt preocupați de o imagine personală cât mai corectă și o dezvoltare personală”, declară Vlad Iliescu, fondatorul Atelierelor ILBAH.