Procter & Gamble și Habitat for Humanity România continuă parteneriatul început în 2013 și anunță extinderea Liceului Teoretic "Brâncoveanu Vodă" din Urlaţi cu o nouă sală de clasă. Aceasta va fi construită și dotată cu sprijinul financiar al companiei și cu implicarea angajaților P&G si va permite elevilor să desfășoare cursuri practice și să atingă excelența în meseria de electronist-automatist, în care se specializează.
Lansată acum patru ani, Școala Tehnică din cadrul Liceului Teoretic "Brâncoveanu Vodă" formează elevii din clasele a VIII-a și a IX-a. Până acum, un elev care dorea să urmeze studii tehnice era nevoit să meargă la Ploiești, cel mai apropiat oraș din zonă.
Noua sală de clasă va fi inaugurată în septembrie, astfel încât elevii să poată beneficia de condițiile de studiu moderne odată cu începerea noului an școlar. Datorita P&G și sprijinului voluntarilor de la fabrică, noua clasă va fi completată cu o programă școlară consolidată, precum și cu oportunități de pregătire tehnică și practică în cadrul fabricii din Urlaţi.Acest nou proiect face parte din angajamentul P&G față de comunitatea locală din Urlaţi, unde compania este prezentă cu una dintre cele mai moderne fabrici de produse pentru îngrijirea părului. În plus, noua facilitate completează o serie de alte activități care vizează sprijinirea educației, precum acordarea de burse celor mai buni elevi, susținerea participării la concursuri regionale și naționale sau oferirea de oportunități profesionale în cadrul P&G.
Construirea noii clase a fost posibilă și datorită susținerii autorităților locale și a Liceului teoretic din Urlaţi. De asemenea, 80 de voluntari P&G vor fi implicați în diferite faze și activități ale proiectului. "Suntem bucuroși că noua noastră inițiativă din Urlaţi va imbunătăți semnificativ condițiile de studiu pentru elevii clasei tehnice a școlii. Educația continuă și valorificarea potențialului oamenilor sunt în ADN-ul nostru și suntem deciși să îi sprijinim pe tinerii elevi din Urlaţi să-și dezvolte abilități care să le deschida viitorul, fără a mai fi nevoiti sa plece de acasă", a declarat Elena Kudryashova, Vicepreşedinte pe regiunea Europei de Sud-Est în cadrul P&G.
"Noi cei de la Habitat for Humanity credem cu tărie că şcoala trebuie să se afle în centrul comunităţii.
Suntem încântați să dezvoltăm parteneriatul nostru existent cu P&G cu un proiect educațional prin care vom oferi un viitor mai bun copiilor din Urlaţi. Un spațiu adecvat de studiu va asigura elevilor posibilitatea de a dobândi competențe practice și de a deveni profesioniști de succes în viitor", a adăugat Roberto Pătrăşcoiu, Directorul Național al Habitat for Humanity România.Începând cu 2013, P&G și-a unit forțele cu Habitat for Humanity România pentru a ajuta familiile nevoiaşe să obţină o locuință, prin sprijin financiar și prin voluntariatul angajaților săi de la sediul central din București și de la fabrica din Urlaţi, Prahova. În ultimii 4 ani, aproximativ 200 de voluntari P&G au lucrat pentru a construi case care au găzduit 20 de familii.
P&G și Habitat for Humanity România își continuă parteneriatul pentru a ajuta tinerii elevi să aibă acces la educație, ceea ce îi va conduce spre un viitor mai bun.
Posteaza comentariu