După o ediție extrem de reușită a concursului de schi alpin pentru copii și tineret, FIS Children`s Trophy, care s-a desfășurat în luna februarie a anului 2018, Asociația de Turism Poiana Brașov împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon și cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, adaugă în palmares o competiție spectaculoasă de schi: FIS Cup Open. Probele la care se vor întrece atleții participanți sunt Slalom și Slalom Uriaș. La acest concurs se vor atribui premii în valoare de 20.000 euro.
Acordarea acestei curse de către FIS este o confirmare a faptului că Poiana Brașov poate găzdui competiții la un asemenea nivel.
Doar anul trecut au participat la concursul FIS Children Trophy în jur de 100 de schiori din zece țări, unele dintre ele cu mare tradiție în schiul alpin: Austria, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Serbia, Turcia, Ungaria și România.
„Sunt convins că aici, în Poiana Brașov, după această competiție reușită, vor participa mult mai multe echipe din diverse țări în următorii ani”, declara în luna februarie, delegatul oficial FIS și secretarul general al Federației Sârbe de Schi, Milan Božić. Aceleași aprecieri au venit și din partea altor antrenori străini, cum este și căpitanul echipei Austriei, Peter Meliessnig.
„Singurul impediment pentru concurenți ar fi că România este foate departe și competițiile nu sunt legate încă într-un circuit regional. Sunt oameni care nu vor veni din cauza distanței. Dar sper că după acest program FIS, va pleca vorba și sunt sigur că de la an la an va crește valoarea concursului”, crede unul dintre ambasadorii sportivi ai competiţiei, multiplul campion național și internațional Ioan Valeriu Achiriloaie.
„FIS este un concurs foarte important pentru schiorii care fac performanță. La FIS iei puncte care-ți clarifică locul în clasamentul Mondial. Ediția de anul trecut a FIS Children Trophy a fost de mare succes și a dovedit că pârtiile din Poiană sunt la cele mai înalte standarde. Nu există diferență de calitate a pârtiilor sau în privința organizării față de alte țări din Europa de Vest și cea din Poiana Brașov”, mai spune el.
În 2018, România a câștigat cursa pentru organziarea unui nou concurs de schi la nivel internațional datorită notorietăţii pârtiilor din Poiana Brașov şi a experienţei dobândite cu ocazia organizării cu succes a probelor de schi alpin din cadrul FOTE din 2013 (n.r. Festivalul Olimpic de Tineret European). „Un alt motiv important pentru atribuirea desfăşurării competiţiei a fost dotarea domeniului schiabil cu: instalaţie complet automatizată pentru fabricat zăpada artificială compusă din 29 de tunuri şi 120 de lănci, de fabricaţie Technoalpin şi un număr de şase maşini de pregătit şi preparat pârtiile, PistenBully marca Kassbohrer”, afirmă Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil. De asemenea, infrastructura din Poiană este comparabilă cu cea existentă în staţiunile mai mici din Alpi, stațiuni care găzduiesc competiţii la nivel internațional.
FIS a acordat organizarea competițiilor și datorită investițiilor semnificative făcute în modernizarea domeniului schiabil. În anul 2011 – 2012 stațiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a arealului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiției s-a ridicat la circa 33 milioane euro.
Preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiană a continuat si anul trecut prin deschiderea unui parcări multietajate în Poiana Mică, investiție cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei, explică Roxana Cojocea, președintele Asociației de Turism Poiana Brașov. „Această parcare funcționează în sistemul park&ride, legătura dintre parcare și stațiile inferioare de transport pe cablu fiind facută printr-o linie nouă de transport, linia 60. De altfel, începând cu acest sezon transportul turiștilor din parcarea multietajată la pârtiile de schi se face în mod gratuit”, mai spune ea.
Tot din acest an, în Poiana Brașov se va începe proiectul de extindere a domeniului schiabil spre Râșnov cu amenajarea de noi pârtii și realizarea unui nou sistem de transport pe cablu, dinspre Râșnov spre masivul Postăvarul. „Totodată avem prevăzute fonduri în proiectul de buget, care va fi prezentat Consiliului Local spre aprobare, pentru amenajarea unor piste de downhill (coborâre cu bicicleta) pe masivul Postăvarul. Nu în ultimul rând, luăm în considerare posibilitatea de a amenaja un traseu de roller coaster (sanie pe șine) tot pe masivul Postăvarul”, conchide Roxana Cojocea.
Ambasadorii competiţiei FIS Children Trophy sunt Ioan Valeriu Achiriloaie şi Ioan Gabriel Nan, cei mai reprezentativi schiori români din ultima perioadă.
Cele doua competiții au fost finanțate de către sponsorii din sectorul privat. Aceștia sunt: Husqvarna, Netbet, Total România, Tinmar, Media Galaxy, Omniasig Vienna Insurance Goup, Happy Tour, Orange, Teleferic Grand Hotel, Paste Băneasa, Stoica&Asociații, Ana Teleferic, Alpin Resort Hotel, Sensi blu, Ana Hotels și Raiffeisen Bank.
FIS Children Trophy va continua să fie organizat în România până în anul 2022, fiind înscris încă trei ani în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).
O nouă șansă pentru schiul alpin
Sute de schiori din zeci de țări vor participa la cele mai mari competiții de schi alpin organizate vreodată la noi în țară. Este vorba despre FIS CUP Open 2019 și FIS Children Trophy 2019, curse înscrise în calendarul oficial al Federației Internaționale de Schi (FIS).