O agenție de comunicare s-a lansat pe Vârful Moldoveanu

Lansare inedită pe cel mai înalt vârf montan din România. Echipa celei mai noi agenții de PR și Comunicare de la noi a urcat pe Vârful Moldoveanu ca să-și marcheze poziționarea pe piață printr-un eveniment încărcat de simbolism. Momentul reprezintă și startul campaniei Centenar România, prin care agenția își propune să promoveze locurile-simbol ale țării noastre, care și-au păstrat nealterate frumusețea și farmecul de-a lungul istoriei.

„Vino cu noi pe vârf ca să vezi lumea de sus”, este mesajul celor de la PiArt Vision, al căror motto este „The view is great”. "Știm că lucrurile importante se realizează cu efort, în echipă și la înălțime.

Călătoria pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt punct din România, este simbolică. Îți testează limitele și oferă o perspectivă la superlativ asupra oricărui lucru. Principiile, valorile și viziunea cu care pornești la drum te ajută să răspunzi cu anvergură oricărei provocări”, a spus Oana Ivan, Co-founder PiArt Vision.

Scopul campaniei „The view is great” este acela de a promova România prin acele locuri-simbol, care și-au păstrat nealterate frumusețea și farmecul de-a lungul istoriei. Vârful Moldoveanu devine astfel punctul de plecare al unui traseu care cuprinde locuri de care toți românii ar trebui să se bucure.

„Priveliștea pe care o oferă astăzi România, la o sută de ani de la Unire, este una extraordinară, orice ar spune cârcotașii.

Vorba aceea, „The view is great”. Asta ne dorim să arătăm. Vrem să ne bucurăm împreună de ceea ce avem mai frumos în țară, priveliști și oameni. Ne propunem să găsim modele și să le promovăm”, a declarat Călin Hera, Co-founder PiArt Vision.

Fiecare român ar trebui să-și propună să urce, măcar o dată în viață, pe cel mai înalt vârf din România. Îi chemăm să vină împreună cu noi într-o călătorie inițiatică printre cele mai fascinante priveliști din țară, fie că vorbim de locuri sau de oameni”, a precizat Mădălina Barbărasă, Co-founder PiArt Vision.

Echipa PiArt Vision este compusa din: Mădălina Barbărasă, Co-Founder PiArt Vision, are 5 ani de  experiență în industria comunicării.

Recent, a făcut parte din echipa care a comunicat și organizat proiecte precum „Renașterea sportului nobil în România”, nominalizare PR Award 2016, respectiv spectacolul-eveniment „Parsifal la Ateneu”, considerat cel mai important eveniment cultural al anului 2016; Oana Ivan, Co-Founder PiArt Vision, a lucrat 7 ani ca jurnalist de televiziune și agenție de știri. De 4 ani predă cursuri de Televiziune pentru elevi de la cele mai prestigioase licee din București. A coordonat proiectul de PR și Comunicare „Renașterea sportului nobil în România” (nominalizare PR Award 2016) și a făcut parte din echipa proiectului „Parsifal la Ateneu” (2016) si Călin Hera, co-founder PiArt Vision, are o carieră de peste 20 de ani în jurnalism și este cadru didactic asociat la FJSC – Universitatea București.
S-a implicat în proiecte precum Festivalul Internațional „George Enescu” (două premii PR Award, Golden și Silver în 2013), Festivalul Filmului European (2014, 2014, 2015), Proiectul „Parsifal la Ateneu” (2016), „Renașterea sportului nobil în România” (nominalizare PR Award 2016) etc. În anul 2015 a fost declarat Blogger european de către Reprezentanța Comisiei Europene.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod